Brigada Rutieră informează că, sâmbătă după-amiaza, cinci victime conştiente, rănite usor, au fost transportate la spital, în urma unui accident în care au fost implicate patru maşini, pe bulevardul Dacia, între intersecţiile cu Calea Victoriei şi Calea Giviţei.
În accident au fost implicate şapte persoane, celelalte două neavând nevoie de îngrijiri.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la faţa locului pentru a determina cauzele producerii accidentului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului, s-au deplasat şi patru echipaje SMURD.
În acest moment, pe Bulevardul Dacia, circulaţia este oprită pe amblele sensuri.