Eveniment

Alexandru Scurtu, şeful SIAS avertizează: Poliţia este pregătită dacă protestele din SUA ajung şi la noi. Asta este o problemă care ne preocupă de ceva vreme la nivel instituţional şi în acest sens s-au luat măsuri

Alexandru Scurtu, şeful SIAS avertizează: Poliţia este pregătită dacă protestele din SUA ajung şi la noi. Asta este o problemă care ne preocupă de ceva vreme la nivel instituţional şi în acest sens s-au luat măsuri

Autor: Mihaela Gidei, Mediafax

05.06.2020, 16:53 563

Revolta din SUA a ajuns şi în Europa ca urmare a unei „contagiuni emoţionale”, spune Alexandru Scurtu, şeful SIAS. Poliţia s-a pregătit deja cu un set de măsuri dacă protestele se extind şi în România deoarece „este o problemă care ne preocupă de ceva vreme”.

Poliţia Română deja s-a pus la punct, în caz că protestele din Statele Unite vor ajunge şi în România. Alexandru Scurtu, chestor de poliţie şi şeful Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), a declarat, pentru MEDIAFAX, că revolta a ajuns şi în Europa din cauza unei „contagiuni emoţionale”.

„Am văzut incidentele care au fost la Amsterdam şi Paris. Nu pot să emit nişte judecăţi de valoare în domeniu, dar aş numi un soi de contagiune emoţională şi ea vine pe aceleaşi fonduri: fondul pandemic, criza economică şi tensiunea şi starea de anxietate ridicată a oamenilor”, a spus Alexandru Scurtu, şeful SIAS.

„Asta este o problemă care ne preocupă de ceva vreme la nivel instituţional şi în acest sens s-au luat măsuri”, a spus Scurtu.

„Încercăm să facem cunoscută modalitatea în care trebuie să intervenim pentru a aplana apariţia unor asemenea conflicte şi încercăm să vorbim şi să comunicăm mai mult cu oamenii din subordine”, a spus Scurtu.

 
 
AFACERI DE LA ZERO