Eveniment

Alina Ştefan, CEO al Salarium: În companiile în care sunt mulţi tineri răspunsul la soluţia noastră a fost: „Ce v-a luat atât?”. Generaţia Z vine puternic din spate, iar tinerii de azi au gândirea de a fi recompensaţi imediat

Conferinţa ZF HR Trends 2022: Resetarea pieţei muncii

Alina Ştefan, CEO-ul al start-up-ului Salarium

Alina Ştefan, CEO-ul al start-up-ului Salarium

Autor: Alexandra Cepăreanu

24.03.2022, 14:39 338

Alina Ştefan, CEO-ul start-up-ului fintech Salarium, care a dezvoltat o platformă software prin care angajaţii au posibilitatea de a primi un avans din salariu prin doar câteva clickuri pe telefonul mobil, a spus că salariaţii, mai ales cei din generaţiile mai tinere, aşteptau o soluţie care să schimbe piaţa salarială.

„Circa 85% din companiile din Europa plătesc salariile o singură dată pe lună. Prin urmare, noi am venit cu această soluţie care aduce în România acest concept de salariu la cerere. În companiile în care sunt mulţi tineri, răspunsul la soluţia noastră a fost: Ce va luat atât?. Când am primit acest feedback, mai ales din partea tinerilor, am ştiut că este nevoie şi că impactul soluţiei în piaţă va fi major. Generaţia Z vine din spate, iar tinerii de azi au gândirea de a fi recompensaţi imediat şi nu înţeleg de ce vin la muncă şi depun efort dar banii vin după două sau trei săptămâni”, a spus Alina Ştefan în cadrul conferinţei ZF HR Trends 2022: Resetarea pieţei muncii.

Ea a explicat că Salarium susţine plata avansurilor salariale acordate angajaţilor, pentru a nu avea impact negativ în companie.

„Salarium susţine totalul avansurilor salariale acordate într-o lună angajaţilor, noi susţinem acele avansuri pentru a nu aduce impact în companie, pentru a nu influenţa resursele sau cash flow-ul businessului. Formula este că noi plătim doar zilele lucrate deja din luna respectivă. Şi plătim jumătate de zi”, a mai spus Alina Ştefan.

 

Alte declaraţii

Unul din modurile în care putem adresa sau ajuta în scăderea gradului de stres financiar e să deblocăm banii angajaţilor în cadrul unei luni. În Europa şi România, banii rămân la angajator până la data plăţii salariilor. În SUA salariul se poate plăti o dată pe săptămână sau de două ori pe lună.

Circa 85% din companiile din Europa plătesc o singură dată pe lună salariile. Prin urmare, noi am venit cu această soluţie care aduce în România acest concept de salariu la cerere.

Credem că inovaţia şi deschiderea spre nou este calea spre a crea valoare în piaţă. Acesta este un mod dezirat şi real, majoritatea ne concentrăm să aducem inovaţie în tot ce facem. Pentru că vorbim de trenduri, menţionez câteva care ne-au impactat. Astfel, primul este cel de salariu la cerere (care a prins din ce în ce mai multă anvergură, fiind accelerat de obiceiul de consum), un alt trend este migraţia care îşi are impactul mai ales pe angajaţii cu job în zona de ospitalitate.

Ne-am uitat la poziţionarea Salarium ca beneficiu extrasalarial pentru a ajuta angajatorii să adreseze această problemă internă, pentru a păstra angajaţii în cadrul companiei şi a avea mai multă grijă de ei şi a facilita educaţia în acest sens.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO