Eveniment

Amenzi peste amenzi: Comisarii de la Protecţia Consumatorilor sancţionează magazinele Lidl

Amenzi peste amenzi: Comisarii de la Protecţia Consumatorilor sancţionează magazinele Lidl

Autor: Mediafax

02.12.2021, 19:12 10849

Echipe de comisari ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat o serie de controale la magazine ale lanţului Lidl Discount SRL, la nivel naţional. În urma verificărilor, până în acest moment, au fost aplicate amenzi de peste 350.000 de lei.

Comisarii au dispus şi o serie de măsuri complementare de încetare a practicilor comerciale incorecte, de retragerea de la comercializare a produselor alimentare neconforme, de oprire temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conţineau vitrine de refrigerare sau de congelare, precum şi propuneri de suspendare a activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, la un magazin din judeţul Ilfov

Cele mai frecvente abateri constatate au fost:
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate sau într-o fază avansată de deteriorare
- comercializarea unor produse cu termen de valabilitate depăşit
- comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic
- prezenţa unui strat gros de gheaţă pe lăzile frigorifice
- prezenţa unor insecte congelate în vitrinele frigorifice, a unor resturi alimentare, praf sau lichide provenite de la defecţiuni de funcţionare
- neconcordanţa preţurilor de la raft cu cele de la casa de marcat
- nerespectarea regulilor privind promoţiile
- deficienţe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie
- utilizarea unor agregate de coacere neigienizate
- deficienţe frecvente de etichetare şi informare a consumatorilor

”Mă surprinde să continui să văd astfel de imagini, în marile magazine. Este intolerabil să găseşti insecte congelate într-o vitrină depre care reprezentantul operatorului economic spune ca sunt igienizate la fiecare două zile. Tocmai am intrat în luna sărbătorilor de iarnă şi îi anunţ pe toţi operatorii economici că vom intensifica şi mai mult controalele, în mod deosebit în zona alimentară”, a declarat Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.

AFACERI DE LA ZERO