Eveniment

ARIS tot numara nemultumirile investitorilor straini

10.09.2004, 00:00 13

Fluidizarea mecanismelor birocratice, eradicarea coruptiei si stabilitatea legislativa si financiara sint problemele aduse in discutie de investitorii straini in Romania, potrivit Agentiei Romane pentru Investitii Straine.
Oficialii ARIS apreciaza ca exista, totusi, motive de optimism, confirmate si de Consiliul Romania-UE, atit in progresele in reforma administratiei publice si, in principal, a justitiei, precum si in procesul de elaborare a politicilor economice si legislatiei.
Pentru a atrge mai multe investitii straine in Romania, ARIS si-a propus sa dezvolte relatiile atit cu autoritatile centrale, in special cu Ministerul Afacerilor Externe, dar si cu alte institutii publice cu atributii in domeniu. De cand a fost infiintata, ARIS a incercat mai multe formule de atragere a investitiilor si diminuarea decalajului mare care desparte Romania de celelalte tari din Europa Centrala si de Est. Rolul sau se restrange la unul administrativ, de comunicare cu investitorii, in conditiile in care aria facilitatilor - in principal de natura fiscala - pe care le poate propune spre aprobare Guvernului este din ce in ce mai subtire de la un an la altul.
Cu sau fara ARIS, Romania va atrage din ce in ce mai multe investitii straine, pe masura ce se estompeaza imaginea progreselor urmate de esecuri, precum si a instabilitatii legislative extreme, care au creat neincredere in randurile investitorilor, care cu greu isi puteau construi planuri de afaceri. In conditiile mentinerii tendintelor actuale, in atragerea investitiilor straine directe isi va spune cuvantul in primul rand dimensiunea pietei romanesti, precum si a celor din imediata vecinatate, cu ritmuri spectaculoase de crestere a consumului.
Reorientarea activitatii ARIS catre atragerea investitiilor de tip "greenfield", elaborarea unui registru unic al investitiilor straine si abordarea directa a potentialilor investitori strategici reprezinta alte prioritati ale unstitutiei pentru perioada urmatoare.
Conform datelor Bancii Nationale, investitiile straine in Romania s-au ridicat, in intervalul 1 ianuarie - 31 iunie 2004, la un volum total de 1,1 miliarde euro, cu 60% mai mult decit in perioada similara a anului trecut.
Pentru sfirsitul acestui an se estimeaza un volum al investitiilor straine de aproximativ doua miliarde euro, in conditiile in care banii din privatizarea SNP Petrom si a distributiilor de gaze si de energie electrica vor veni de-abia in prima parte a anului viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO