Eveniment

Asiguratorii militarilor nu vor sa treaca in sistem privat

06.10.2005, 19:44 20

Trecerea caselor de asigurari de sanatate paralele in sistemul privat nu ar aduce nici un beneficiu sistemului de sanatate pentru ca banii colectati de acestea se varsa oricum in fondul national unic de asigurari de sanatate, a declarat ieri Gheorghe Ceausu, presedintele Casei Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti (OSPNAJ). Declaratia acestuia vine dupa ce ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu a anuntat ca, de anul viitor, casele de asigurari de sanatate ale altor ministere decat cel al Sanatatii ar putea functiona numai in sistemul asigurarilor private, fara sa mai incaseze asigurari obligatorii sociale de sanatate. "O asemenea hotarare ar avea un impact negativ asupra asiguratilor nostri, care vor fi obligati sa treaca la casele judetene", a spus Ceausu. Potrivit acestuia, Casa OSPNAJ are in evidente peste 1.000.000 de asigurati, care fac parte din randul militarilor, politistilor, magistratilor si din serviciile secrete. Ceausu sustine ca acestia nu sunt privilegiati in raport cu ceilalti asigurati si ca in toate cele 22 de spitale aflate in subordonarea OSPNAJ toti pacientii sunt tratati in acelasi mod, in functie de gravitatea afectiunii de care sufera, nu de categoria socio-profesionala de care apartin. Ministrul sanatatii a facut referire atat la Casa OSPNAJ, cat si la cea a transportatorilor, ai caror reprezentanti nu au putut fi contactati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO