Eveniment

Aversa are doua oferte la privatizare

08.06.2004, 00:00 61

Aversa S.A. Bucuresti, scoasa la vanzare de catre stat, este tinta a doua oferte de preluare, din partea companiei Termomeccanica SpA Italia si din partea consortiului format din Imsat Bucuresti S.A. si Anticorosiv S.A. Bucurest, ambele detinute de fondul de investitii Broadhurst.
Compania Aversa este unul dintre cei mai importanti producatori de pompe centrifugale din Europa de Est, fiind fondata in 1882 iar din 1950 dezvoltandu-si capacitati de productie pentru o larga gama de pompe pentru uz industrial si energetic, precum si instalatiile auxiliare aferente acestora.
Pompele produse de Aversa sunt vandute atat pe piata interna, principalii clienti fiind CNE Cernavoda, APA Nova, Hidroelectrica, Termoelectrica si Petrom, cat si in Uniunea Europeana. Aversa exporta 20% din productia sa, principalele destinatii fiind Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Turcia. Aversa a derulat contracte si cu producatorul german de automobile BMW si cu producatorul  german de electrocasnice Bosch.
Planul de afaceri al societatii pana in 2006 prevede o crestere anuala medie a cifrei de afaceri de 10%, in timp ce profitul net ar urma sa creasca in medie cu 15,8% pe an. Marja profitului net ar urma sa ramana in urmatorii ani sub 1%.
Pachetul majoritar de actiuni al Aversa este detinut de APAPS, cu 66,2747% din actiunile companiei, restul actiunilor fiind detinute de actionari nesemnificativi. Actiunile Aversa sunt tranzactionate pe bursa electronica Rasdaq, ultimul pret la care  s-au efectuat tranzactii fiind de 13500 lei pe actiune, capitalizarea bursiera societatii fiind de 2,2 milioane de euro. Capitalul social al companiei este de 167 miliarde lei.
Societatea Aversa face parte din grupul celor cinci companii listate pe bursa electronica Rasdaq care vor fi tranzactionate incepand cu aceasta luna prin sistemul tehnic al Bursei de Valori Bucuresti. Actiunile companiei vor fi susupendate de la tranzactionare in 8 iunie, reluarea tranzactiilor facandu-se pe data de 21 iunie, pe platforma BVB, avand ca pret de referinta cotatia inregistrata la ultima tranzactie pe Rasdaq.
Societatea Aversa Bucuresti a incheiat primul semestru al  anului 2003 cu un profit de trei ori mai mic fata de perioada similara a anului trecut. Profitul net al companiei pe primele sase luni a fost de doar 458 milioane de lei, fata de peste 1,5 miliarde de lei in perioada similara a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO