Eveniment

Bani din cer la Giurgiu: Un primar din Giurgiu şi-a acordat un spor de 25%, iar alţi şase aleşi au probleme privind integritatea

Bani din cer la Giurgiu: Un primar din Giurgiu şi-a...

Autor: Laura Buciu

13.05.2020, 13:00 358

Un  primar din Giurgiu a emis şi semnat o dispoziţie prin care a fost acordat sporul de dispozitiv de 25% la indemnizaţia proprie. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis, miercuri, un comunicat arătând că sunt trei aleşi locali în conflict de interese şi patru în incompatibilitate.

Potrivit comunicatului ANI, primarul din comuna Joiţa, judeţul Giurgiu, Constantin Tănase, a emis şi semnat în data de 27 aprilie 2017 o dispoziţie prin care a fost acordat sporul de dispozitiv de 25%, la indemnizaţia proprie. El este în conflict de interese.

De asemenea, în aceeaşi situaţie este şi viceprimarul oraşului Ianca, judeţul Brăila, Mircea Mircescu. Acesta, în exercitarea mandatului de viceprimar (2016 – 2020), a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local Ianca din data de 31 mai 2017, în urma căreia a fost încheiat un contract de închiriere între Consiliul Local şi o societate comercială, în cadrul căreia soţia era asociat unic şi avea funcţia de administrator. Contractul avea ca ca obiect închirierea unui teren din domeniul privat al oraşului.

În conflict de interese administrativ este şi Vasile Urzică, fost consilier local în CL al comunei Vînători Neamţ, judeţul Neamţ, care, în calitate de consilier local a votat în mod favorabil pentru adoptarea Hotărârii din data de 27 aprilie 2018, în baza căreia Primăria Vînători Neamţ a încheiat un contract de închiriere pentru suprafeţele de pajişti aflate în domeniul privat al comunei Vînători Neamţ, cu o asociaţie (deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, întrucât deţinea calitatea de preşedinte în cadrul asociaţiei).

Alţi patru aleşi locali au fost găsiţi în incompatibilitate. Este vorba de fostul viceprimar al comunei Sălcioara, judeţul Ialomiţa, care în perioada 4 octombrie 2016 – 22 mai 2017 a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Sălcioara, de Radu Dorel Negru, în CL al comunei Mogoş, judeţul Alba, care din 30 iunie 2016 exercită simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu de specialitate al Primarului Comunei Mogoş.

În incompatibilitate sunt şi Corneliu Popescu, consilier local în CL al comunei Belceşti, judeţul Iaşi, care în perioada 29 noiembrie 2017 – 16 ianuarie 2020 a exercitat simultan calitatea de consilier local şi funcţia de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei structuri aflate în aparatul de specialitate al primarului, fiind obţinute venituri impozabile în valoare de 81.918 lei.

Se asemenea, Savu Drăgan, fost consilier local în CL al comunei Boldu, judeţul Buzău, a exercitat, în perioada 26 iunie 2016 – 23 iunie 2017, în mod simultan, funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu de specialitate al Primarului Comunei Boldu.

Potrivit ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Vasile Urzică nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, arată ANI, în comunicatul de presă citat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO