Eveniment

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste 58.000 de persoane au fost vaccinate. S-au înregistrat 147 de reacţii adverse

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste 58.000 de persoane au fost vaccinate. S-au înregistrat 147 de reacţii adverse

Autor: Mediafax

31.03.2021, 18:04 72

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat miercuri că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 58.261 de persoane şi au fost raportate 147 reacţii adverse.

Astfel, 24.915 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 33.346 au primit a doua doză de vaccin. 47.520 de persoane au primit ser Pfizer, 4.166 Moderna şi 6.575 vaccin AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost imunizate 2.015.307 persoane, din care 1.072.985 au primit ambele doze.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 147 reacţii adverse, 13 de tip local, restul de tip general. Dintre acestea, câte 66 au apărut după vaccinarea cu Pfizer şi AstraZeneca şi 15 după Moderna.

Din decembrie 2020 până în prezent, în ţară au fost înregistrate 10.507 reacţii adverse.

CNCAV precizează că 98 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

AFACERI DE LA ZERO