Eveniment

Boc, despre cazul Huidu: Asta e o tragedie adevărată

Boc, despre cazul Huidu: Asta e o tragedie adevărată

Autor: Mediafax

17.10.2011, 18:45 488

Premierul Emil Boc a afirmat, luni, la Senat, referindu-se la accidentul rutier în care a fost implicat producătorul de televiziune Şerban Huidu, că aceasta este "o tragedie adevărată".

Premierul s-a întâlnit, luni, la Senat, cu reprezentanţii PDL, susţinând o declaraţie de presă la final. Boc a remarcat, la sfârşitul declaraţiilor de presă, că acestea au durat prea mult şi că i-a rămas prea puţin timp pentru discuţiile pe care urma să le aibă cu deputaţii PDL.

În replică, un reporter i-a spus premierului că ar mai fi fost întrebări de pus, inslusiv despre cazul Huidu.

"Asta e o tragedie adevărată", a spus Boc în acest context.

Realizatorul TV Şerban Huidu a provocat, duminică, în jurul orei 11.55, la ieşirea din localitatea braşoveană Timişul de Sus, un accident după ce a pătruns cu maşina pe contrasens, pe un carosabil umed, în condiţiile în care ningea, şi a lovit un autoturism Dacia Logan în care se aflau trei persoane.

În urma accidentului şi-au pierdut viaţa şi şoferul Daciei - Ştefan Lungu Balogh, de 65 de ani - şi Magda Drăghici, de 54 de ani, aflată în dreapta şoferului. Cele două persoane erau din municipiul Braşov. Şoferul Daciei a murit pe loc, iar femeia a murit la scurt timp.

De asemenea, un bărbat de 57 de ani, Ion Garbiş, din municipiul Braşov, care se afla tot în autoturismul Dacia Logan izbit de maşina lui Huidu, pe contrasens, a fost grav rănit, fiind internat în comă indusă la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Braşov, după ce a suferit traumatisme toracice şi craniene, având şi o hemoragie internă. Luni dimineaţă, bărbatul a murit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO