Eveniment

Bugetul de stat a incasat peste program, dar asigurarile sociale sunt in urma

10.05.2005, 20:26 12

Pe primele patru luni din acest an, executarile silite aplicate companiilor si persoanelor fizice au adus la bugetul general consolidat 7,24% dintr-un total al incasarilor de 247.310 miliarde de lei (aproape 6,7 miliarde de euro), potrivit datelor publicate ieri de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).

In perioada 1 ianuarie - 30 aprilie, veniturile bugetului general consolidat au urcat cu 15,9% mai mult fata de aceeasi perioada a anului 2004.

Incasarile la bugetul de stat au crescut cu 8,7% fata de nivelul programat, pana la 161.393 mld. lei (circa 4,4 mld. euro).

In schimb, veniturile la bugetul asigurarilor sociale de stat au scazut cu 5,5 % fata de program. Incasarile la fondul de somaj au reusit o crestere nesemnificativa, de 0,1% fata de programul bugetar, in timp ce la asigurarile de sanatate incasarile au urcat cu 6,5%.

Conform ANAF, veniturile incasate in urma actiunilor de executare silita au fost mai mari cu 27,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Astfel, au fost comunicate somatii privind obligatii bugetare restante la bugetul general consolidat in suma de 48.456,55 mld. lei; au fost infiintate popriri asupra conturilor bancare in suma de 52.326,95 mld. lei; popriri la terti in suma de 26.631,74 mld. lei; sechestre asupra unor bunuri mobile in valoare de 3.770,53 mld. lei; sechestre asupra unor bunuri imobile in valoare de 8.174,01 mld. lei.

In perioada 01.03.2004 - 30.04. 2005, organele fiscale teritoriale au formulat si inaintat instantelor competente cereri introductive, in conformitate cu prevederile actului normativ mai sus mentionat, pentru un numar de 4.315 societati comerciale mici si mijlocii, urmarindu-se recuperarea unor creante in valoare totala de 15.120,5 miliarde lei, precum si pentru un numar de 60 de societati comerciale mari contribuabili, dintre cei monitorizati de Fondul Monetar International, insumand obligatii restante in valoare de 27.658 miliarde lei.

In ceea ce priveste ponderea cererilor introductive formulate de catre organele fiscale teritoriale in cursul anului curent, aratam ca, in perioada 01.01.2005 - 30.04.2005, la instantele competente au fost inaintate un numar de 751 de cereri introductive pentru contribuabili mici si mijlocii, in vederea recuperarii unor creante in cuantum de 3.877 miliarde lei, precum si trei cereri introductive ce se refera la debitori din categoria marilor contribuabili, respectiv Carom S.A. Onesti, Fartec S.A. Brasov si Vascovin S.A. Vaslui, cu obligatii bugetare restante in suma totala de 9.465 miliarde lei, din care numai Carom inregistreaza obligatii bugetare in suma de 8.679 miliarde lei. razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO