Eveniment

Capra vecinului începe să arate mai bine: Bulgarii vor deveni curând mai bogaţi decât românii - ministrul bulgar al Finanţelor

Capra vecinului începe să arate mai bine: Bulgarii vor deveni curând mai bogaţi decât românii - ministrul bulgar al Finanţelor

Foto: Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

05.07.2011, 17:34 627

Veniturile medii ale bulgarilor le vor depăşi pe cele aleromânilor în doi ani, a declarat ministrul bulgar al FinanţelorSimeon Djankov, citat de agenţia Novinite.

Djankov a menţionat, la un post privat de televiziune, că PIB-ulbulgar per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărarestandard era anul trecut de 43% din media la nivelul UniuniiEuropene, în timp ce în cazul României indicatorul a fost cu doardouă puncte procentuale mai mare.

În 2009, PIB per capita exprimat în paritatea puterii decumpărare era de 44% din media UE pentru Bulgaria şi de 46% pentruRomânia.

Potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional, PIB/locuitor încazul României a fost anul trecut de 5.205 euro, iar cel alBulgariei s-a situat la 4.372 euro.

Atrăgându-i-se atenţia că salariul mediu anual din România estecu peste 1.000 de euro mai mare decât cel din Bulgaria, Djankov acaracterizat această informaţie statistică drept "ciudată" şi areamintit datele Eurostat.

Interviul oficialului s-a concentrat pe aniversarea a doi ani decând partidul GERB a câştigat alegerile şi a creat un guvernminoritar. Potrivit ministrului, cele mai importante realizări aleguvernului sunt construcţia de autostrăzi, construcţia a noifacilităţi sportive, de muzee şi alte centre culturale. El susţinecă investiţiile în facilităţile sportive "ţin oameniisănătoşi".

Djankov a mai spus că educaţia şi cultura ar trebui să primescăo porţie mai mare din banii de la buget, iar cheltuielile pentruministerul de Interne şi cel al Apărării ar trebui reduse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO