Eveniment

CE a rugat autorităţile române să explice OUG 50/2010 din cauza plângerilor primite

06.10.2010, 18:52 35

Comisia Europeană roagă autorităţile române să prezinteclarificări după ce a primit mai multe plângeri privindtranspunerea prevederilor Directivei 84/2008 în legislaţianaţională prin OUG 50/2010, care obligă băncile să apliceprincipiile de transparenţă şi pentru contractele în derulare,scrie MediafaxBusiness.

"Comisia a primit mai multe plângeri conform cărora statul româna transpus în mod necorespunzător prevederile Directivei 2008/48/CEprivind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare aDirectivei 87/102/CEE a Consiliului. De asemenea, s-a constat căpresa naţională publică articole pe această temă", se arată înscrisoarea transmisă în 30 septembrie de Direcţia Generală deSănătate şi Consumatori din cadrul CE şi semnată de directorulgeneral, Paola Testori Coggi.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax încă din luna august,că băncile comerciale ar putea solicita Comisiei Europenedeschiderea unei proceduri de infringement împotriva României dacăOrdonanţa 50/2010 nu va transpune exclusiv cerinţele directiveieuropene şi se va aplica şi contractelor de credite înderulare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO