• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Eveniment

Ce veşti ne aduc meteorologii: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Ce veşti ne aduc meteorologii: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Autor: Andreea Tobias

20.05.2022, 22:08 221

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Temperaturile vor avea valori mai coborâte decât cele normale pentru sfârşitul lunii mai. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile cresc în sudul ţării.

Săptămâna 23 - 30 mai

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice şi sud-estice, dar şi uşor mai ridicate în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 30 mai - 6 iunie

Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toată ţara, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 6 - 13 iunie

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în extremitatea sudică a ţării, dar şi uşor mai coborâte în nord. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice şi sudvestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui uşor excedent în nordul extrem al ţării.

Săptămâna 13 - 20 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate în regiunile sudice, dar şi uşor mai coborâte în cele nordice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor avea o tendinţă deficitară în regiunile sudice şi vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470