Eveniment

Clienţii Volksbank şi BCR, la un pas să-şi dea băncile în judecată

Autor: Liviu Chiru

05.09.2010, 23:52 26

Clienţii Volksbank şi BCR sunt la numai un pas de a deschideprocese colective împotriva băncilor lor, în încercarea de a obţinemodificarea unor clauze din contractele de credit pe care leconsideră abuzive.
În paralel, exemplul celor două grupuri - care s-au organizat înultimele două luni pe internet şi au crescut rapid până la ordinulmiilor de membri - este urmat şi de clienţii altor bănci.

Reprezentanţii grupului clienţilor Volksbank, ajuns deja la peste1.500 de membri pe internet, au obţinut vinerea trecută oîntrevedere cu managementul băncii, însă aceasta nu a modificatdecizia lor de a merge în instanţă. "Luni voi semna contractul deasistenţă juridică pentru circa 300 de clienţi ai BCR. Totodată,lista clienţilor Volksbank cu care voi semna în curând a fostlimitată de asemenea la aproximativ 300 de persoane, din cauză căs-ar depăşi anumite limite de ges­tionare administrativă a unuieventual proces", a spus avocatul Gheorghe Piperea, citat deMediafax. Piperea este unul dintre avocaţii care s-au remarcat înultimii ani în susţinerea clienţilor în procesele intentatebăncilor, iar săptămâna trecută a fost selectat formal de grupul declienţi ai Volksbank pentru a-i reprezenta în instanţă. Pentruînceput Piperea încearcă să obţină soluţionarea doleanţelorclienţilor pe cale amiabilă.

Clienţii sunt însă determinaţi să meargă în instanţă, întrucâtbancherii nu par dispuşi să le răspundă pozitiv la toate cererile."Concluzia reprezentanţilor grupului a fost că aceas­tă întâlnire afost una a dialogului deschis, dar există chestiuni majore ce rămânîn continuare foarte disputate. Mai mult, poziţia şi amabilitateamanagementului băncii, dacă nu va fi urmată de fapte concrete, vaaduce un nou val de nemulţumiri şi reclamaţii", spun reprezentanţiigrupului de clienţi. Spre exemplu, un grup din rândul clienţilor valucra în următoarele cinci zile cu angajaţii băncii pentruelaborarea unor acte adiţionale, care vor modifica o parte dinprevederile contractuale.
Clienţii nu sunt însă de acord cu modul în care Volksbankintenţionează să implementeze ordonanţa 50, respectiv trecerea la odobândă variabilă în funcţie de indicatori independenţi şiredenumirea comisionului de risc în comision de administrare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO