Eveniment

Componentele auto atrag inca investitii

14.03.2003, 00:00 17

Dupa ce a atras investitii de sute de milioane de dolari in Romania, industria auto, in special segmentul de productie de componente si accesorii este in continuare in atentia companiilor internationale. Ultimele intrate pe lista sunt grupurile Yazaki si BOS.
Grupul japonez Yazaki, va investi 10 milioane de euro in construirea unei fabrici de cablaje auto la Ploiesti. Aceasta va fi, insa, spun reprezentantii companiei doar o prima etapa. In acelasi timp, firma germana BOS a investit intr-o fabrica din Arad, situata in Zona Libera, aproximativ 10 milioane de euro si a inceput productia de subansamble pentru automobile.
Yazaki Corporation produce sisteme electrice de distributie, conectoare, componente cu fibra optica. Intre clientii sai se numara Toyota, Nissan, Suzuki, Isuzu, Mazda, Mitsubishi, Honda, DaimlerCrysler, Ford, General Motors, Volvo si Renault.
In Europa, compania detine fabrici in Portugalia, Spania, Marea Britanie, Germania, Turcia si Slovacia.
"Am deschis partial hala de productie de la Arad, in care lucreaza 150 de persoane, urmand ca peste doua luni sa finalizam investitia, care va ajunge la 20 de milioane de euro si va crea alte 300 de locuri de munca", a declarat Geradus Joris, managerul general al BOS Automotive Products Romania, citat de Mediafax.
Compania germana BOS GmbH & Co. KG a concesionat in Zona Libera Arad un teren in suprafata de 40.500 de metri patrati, din care jumatate reprezinta suprafata construita, iar 7.000 de metri patrati reprezinta suprafata de productie.
In momentul de fata, BOS produce la Arad in principal parasolare pentru marci precum Opel, Renault sau Audi, urmand ca la inaugurarea intregii hale de productie sa se produca si alte subansamble cerute de fabricantii de automobile din Europa.
Printre companiile care desfasoara activitati de productie de componente auto in Romania se afla in prezent Delphi Packard, Leoni, Freudenberg, Krupp-Bilstein, Autoliv,  Draexlmaier.
ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO