Eveniment

Confectii Vaslui anticipeaza un nou an dificil

15.12.2005, 19:50 29

Producatorul de textile Confectii Vaslui estimeaza ca va obtine anul viitor un profit net de aproximativ 1,6 mil. lei (440.000 de euro), tinta pentru anul in curs fiind de 3,4 mil. lei (933.000 de euro), conform Bugetului de Venituri si Cheltuieli publicat de companie. Cifra de afaceri pe care Confectii Vaslui spera sa o obtina la finele anului 2006 este de aproximativ 19 mil. lei (5,2 mil. euro), in conditiile in care bugetul prevede pentru 2005 vanzari nete in valoare de 23,15 mil. lei (6,35 mil. euro). In primele noua luni producatorul de textile a obtinut un profit net de 1,8 mil. lei (500.000 de euro), in scadere cu 54,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la o cifra de afaceri de 14,16 mil. lei (3,9 mil. euro). Capitalul social al companiei, in valoare de aproape 7 mil. lei (1,9 milioane de euro), este extrem de dispersat, toate actiunile societatii fiind in posesia investitorilor cu detineri de sub 5%. Titlurile Confectii Vaslui sunt listate pe piata RASDAQ, ultimul pret de tranzactionare fiind de 0,12 lei/actiune, nivel la care capitalizarea bursiera a companiei este de 8,4 mil. lei (2,3 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO