Eveniment

Conrad Black a pierdut o batalie

01.03.2004, 00:00 13



Un tribunal american a blocat tranzactia prin care magnatul media Conrad Black intentiona sa vanda pachetul majoritar de actiuni la grupul de presa Hollinger International, informeaza Reuters. Conflictul dintre Conrad Black si Hollinger International a inceput in noiembrie 2003, dupa ce grupul de presa l-a demis pe omul de afaceri din postul de director executiv si l-a dat in judecata pentru insusirea necuvenita a circa 200 de milioane de dolari. Ulterior, Conrad Black a ajuns la un acord privind vanzarea participatiei sale majoritare la compania canadiana Hollinger Inc., care urma sa fie achizitionata de fratii David si Frederick Barclay, proprietarii hotelului Ritz din Londra si ai cotidianului The Scotsman. Hollinger Inc. detine 30,3% din actiunile grupului de presa Hollinger International, precum si 72,6% din actiunile cu drept de vot. Portofoliul Hollinger International, al carei sediu este la Chicago, include publicatiile Daily Telegraph (Londra), The Chicago Sun-Times si Jerusalem Post. De-a lungul anilor, Conrad Black a transformat aceasta companie in cel de-al treilea mare trust de presa din lume. Hotararea de a interzice vanzarea actiunilor controlate de Black se bazeaza pe credinta ca acesta "si-a incalcat datoriile fiduciare si contractuale". Un comunicat publicat de Hollinger Inc. sugereaza ca Black nu intentioneaza sa conteste deocamdata decizia. Omul de afaceri a precizat ca el si compania canadiana "nu sunt de acord, dar respecta" hotararea instantei. Avocatii lui Conrad Black au pledat in favoarea tranzactiei cu fratii Barclays, argumentand ca Hollinger Inc. risca sa aiba dificultati financiare. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO