Eveniment

Cosmorom se apara cu avocati francezi in procesul cu Intracom

05.03.2004, 00:00 18



Firma franceza de avocatura Bredin Prat va reprezenta interesele Cosmorom in procesul de la Curtea Internationala de Arbitraj de la Paris, intentat de furnizorii de echipamente Intracom si Intrarom pentru recuperarea datoriilor de la operatorul roman de telefonie mobila.



Angajarea firmei de avocatura a fost aprobata de RomTelecom, care controleaza peste 99% din capitalul social al Cosmorom. Dan Pazara, directorul de comunicare al RomTelecom, nu a dorit sa comenteze acest subiect.



Actionarii operatorului de telefonie mobila au aprobat alocarea a 600.000 de euro in contul cheltuielilor din primele sase luni aferente dosarului de arbitraj. Suma va acoperi onorariile firmei de avocatura, ale expertilor si societatilor locale de avocatura selectate in calitate de consultanti, precum si costurile de arbitraj ale instantei de la Paris.



Datoriile Cosmorom au fost evaluate de compania elena Intracom la 100 de milioane de euro, suma la care se adauga dobanzile.



Potrivit unui comunicat dat publictatii de grupul OTE in luna mai 2003, operatorul de telefonie mobila roman nu a reusit sa incheie un acord cu principalul sau furnizor de echipamente in privinta unor datorii comerciale. Totodata, comunicatul preciza ca grupul elen nu are nici o obligatie juridica si nici nu doreste sa acorde finantare Cosmorom.



Mihai Gherman, directorul general al Intrarom, companie controlata in proportie de 67,7% de Intracom, anticipa, in septembrie 2003, ca este posibil "sa se ajunga la arbitraj" daca nu va fi identificata o solutie amiabila pentru ambele parti.



Infiintat in anul 1999, Cosmorom si-a inceput activitatea comerciala in prima parte a anului 2000.



Operatorul de telefonie mobila a realizat, in 2003, venituri operationale de 8,6 milioane de euro, fata de 15,4 milioane de euro cu un an in urma, in timp ce pierderile nete s-au situat la 31,4 milioane de euro, comparativ cu 131,2 milioane de euro in 2002.



Anu trecut, numarul de clienti al companiei s-a redus cu 17,8%, totalizand 81.630 de persoane, din care 30.596 au reprezentat utilizatori cu abonament.



Recent, consiliul de administratie al companiei a desemnat Citigroup pentru a acorda RomTelecom consultanta in procesul de evaluare a optiunilor privind viitorul Cosmorom. Banca americana ar urma sa prezinte un raport in acest sens pana in luna mai. Cosmorom are un capital social de 3.597,5 miliarde lei.



Intrarom este subsidiara din Romania a companiei elene Intracom. Firma a fost infiintata in anul 1993 si are un capital social de 12 milioane de dolari. Grupul Intracom a fost fondat in 1977 de magnatul grec Socrates Kokkalis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO