Eveniment

Cota unica de impozit pe venit ajunge joi pe masa Guvernului

09.09.2003, 00:00 11



Premierul Adrian Nastase doreste sa discute proiectul Codului Fiscal in sedinta de guvern de joi, avand pe masa varianta care prevede inlocuirea grilei de impozitare a veniturilor in cinci trepte cu o cota unica de impozit, afirma surse guvernamentale.



Ministrul Finantelor Mihai Tanasescu avea programata aseara o intalnire cu parlamentari in care urma sa prezinte propunerea de introducere a cotei unice de impozit pe venit incepand din 2004. Expertii Fiscului au lucrat trei variante de simulari bugetare privind efectele introducerii unei cote unice de 16%, 18% si 19,6%, ultima reprezentand varianta in care bugetul ar inregistra nici un minus de venituri.



Introducerea cotei unice inseamna practic renuntarea la sistemul impozitului pe venitul global, pe care Finantele s-au chinuit sa-l implementeze din 2000.



Intreaga schema de deduceri prevazute de varianta initiala a proiectului de Cod Fiscal, pentru cheltuieli cu asigurarile, inclusiv pentru locuinte, cu dobanzi la credite ipotecare, etc, va disparea in cazul trecerii la cota unica de taxare. De asemenea, vor fi eliminate ajutoare de la buget precum cele pentru plata caldurii.



In cazul in care se va opta pentru o cota de 19,6%, rotunjita, probabil, la 20%, Finantele au in vedere acordarea anumitor deduceri pentru contribuabilii ale caror venituri se incadreaza in plafonul minim impozitat in prezent cu cota de 18%. Va fi nevoie insa de o activitate ampla de anchete sociale pentru ca Fiscul sa se asigure ca respectivii contribuabili care declara venituri la limita minima nu au si alte surse de venit nedeclarate.



Luarea deciziei de schimbare fundamentala a sistemului de impozitare a veniturilor are o importanta miza politica, electorala, avand in vedere cresterile de venituri pe care le va genera. Exista insa si riscuri majore in aceasta situatie, intr-o economie inca nerestructurata si care nu va fi capabila sa genereze o oferta capabila sa acopere cererea aparuta ca urmare a cresterii de venituri. Inevitabil, aceasta se va duce spre importuri, reducand sansele de mentinere a trendului de scadere a inflatiei.



Subiectul a fost discutat cu reprezentanti ai Uniunii Europene cu prilejul Forumului economic organizat saptamana trecuta la Krynica, in Polonia, la care a participat presedintele Ion Iliescu. Potrivit unor surse guvernamentale, acesta si-a mai nuantat opiniile privind necesitatea impozitarii graduale a veniturilor, cu taxe cat mai mari pentru veniturile cele mai mari.



UE nu are in principiu obiectii fata de aceasta masura de reforma fiscala, de care sunt tentate si autoritatile poloneze, cu conditia sa fie realizate veniturile bugetare necesare.



Discutiile privind cota unica de impozit a atras si atentia FMI, ai carui reprezentanti au solicitat detalii Ministerului Finantelor. In general, Fondul nu agreeaza astfel de masuri.



Parerile expertilor din Finante sunt impartite, decizia finala urmand sa fie luata la nivel politic.



Teoretic, prin introducerea cotei unice Fiscul ar reusi sa-si diminueze considerabil costurile de administrare a actualului sistem de impunere si si-ar imbunatati capacitatea de colectare, dupa cum arata exemplele din tari precum Rusia, Estonia si Lituania. Mai mult, Finantele ar putea miza pe faptul ca introducerea cotei unice ar scoate la lumina salariile suplimentare platite la "negru", sau macar suplimentele de venituri neincadrate ca salarii. Din cauza taxelor mari, foarte multe companii au ales plata unor salarii la limita salariului minim pe economie, cu toate taxele mai mici aferente si a unor venituri suplimentare prin alte metode.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO