Eveniment

Cum se reflectă criza externă la Bucureşti: Lichiditatea s-a reglat pe piaţa bancară, dar Ministerul Finanţelor se împrumută mai scump şi găseşte mai puţini bani

Autor: Voican Razvan

22.08.2011, 00:03 314

Principalul efect vizibil al turbu­lenţelor financiare externe pe piaţa de la Bu­cu­reşti a fost săptămâna trecută creş­terea costului de finanţare al Ministerului Fi­nanţelor cu circa 0,25%: la licitaţia de joi pentru obligaţiuni de stat pe trei ani randa­mentul mediu acceptat a urcat la 7,34%, peste aşteptările iniţiale ale pieţei.

În acelaşi timp, suma pe care băncile erau dispuse să o plaseze a fost de numai 950 mil. lei, adică de circa 1,6 ori mai mult decât suma programată de Finanţe, faţă de su­prasubscrieri de peste 2 ori la alte licitaţii.

"Deşi inflaţia s-a moderat vizibil în ulti­ma perioadă, se pare că investitorii preferă să rămână prudenţi, iar două luni de dezin­fla­ţie nu sunt probabil suficiente pentru o schim­bare de optică. Există riscuri în creş­tere privind nivelul randamentelor la titluri de stat, riscuri legate de persistenţa unei aver­siuni ridicate faţă de risc printre investitori", consideră analiştii BCR.

De asemenea, ING notează diferenţa sem­nificativă dintre randamentul mediu şi cel maxim acceptat joi de Finanţe - de 0,15 puncte procentuale - nivel nemaivăzut din mar­tie 2010. "Aseme­nea diferenţe accen­tu­ea­ză incertitudinea şi ar putea avea un impact asu­pra licitaţiilor vii­toare."

Cererea de sub­scri­ere relativ redusă din partea băncilor nu este ne­apărat surprin­ză­toa­re având în vedere tensiunile care au apă­rut săptămâna trecută pe piaţa monetară, Banca Naţională intervenind prin două operaţiuni repo consecutive (lichidităţi contra titluri de stat) prin care a injectat un volum considerabil de circa 5,5 mld. lei (1,3 mld. euro). Dacă la prima licitaţie au venit cinci bănci, iar efectul asupra dobânzilor din piaţă nu s-a văzut, la a doua injecţie de lichiditate au participat nu mai puţin de nouă bănci, inclusiv jucători mari, potrivit infor­maţiilor de pe piaţă.

Întâmplător sau nu, sincopa de lichiditate de pe piaţa monetară s-a su­pra­pus marţi şi miercuri cu noi şocuri pe bursele occidentale unde acţiu­ni­le băncilor, inclusiv ale ce­lor care domină piaţa lo­cală, au căzut puternic.

Vineri, după cele do­uă intervenţii succesive ale BNR - acţiune neobişnuită după ten­siunile din 2009, ratele de dobândă ROBOR pe scadenţele cele mai scurte (până la o săptămână inclusiv) au revenit sub pragul de 6% pe an, în timp ce pentru ma­turităţile de 6, 9 şi 12 luni au rămas aproape neschimbate, fiind cuprinse între 6,6 şi 6,8% pe an.

Pe de altă parte, deşi creşterea ran­da­men­telor la titluri de stat ar indica o aver­siune sporită la risc din partea inves­ti­torilor, cotaţiile CDS-urilor pentru România (costul asigurării contra riscului de default) au scăzut uşor, intrând sub pra­gul de 300 de puncte de bază (3%) depăşit din nou la începutul săptămânii trecute pe fondul agitaţiei de pe pieţele externe.

Leul s-a apreciat miercuri şi joi în raport cu euro, însă vineri cursul a crescut din nou, BNR calculând o cotaţie de 4,2669 lei/euro. Tendinţa de creştere uşoară a cotaţiilor s-a menţinut pe parcursul zilei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO