Eveniment

De ce a anulat AVAS privatizarea Antibiotice

03.03.2008, 19:45 18

Semnalele negative transmise investitorilor de disputele create in jurul privatizarii Antibiotice Iasi ar fi putut diminua pretul pe care statul l-ar fi putut obtine, motiv pentru care AVAS a cerut anularea hotararii de guvern care prevedea vanzarea societatii, a declarat ieri Teodor Atanasiu, presedintele AVAS.
"Ce sa creada un investitor serios cand citea in presa ca parlamentari spun ca, si daca se face aceasta privatizare, o sa anulam noi contractul acela si, indiferent de ce se intampla, aratam noi ca o intoarcem la stat? Era foarte clar ca riscul pe care si-l asumau si-l calculau in oferta pe care o depuneau si pretul tranzactiei se modifica semnificativ", a spus Atanasiu.
Potrivit unor informatii din piata, din cursa pentru producatorul iesean s-ar fi retras deja doua-trei grupuri interesate, in conditiile in care alte zece raman in continuare pe lista.
Seful AVAS a explicat si de ce este impotriva vanzarii societatii pe Bursa, asa cum sustine comunitatea de afaceri in special. El a mai spus ca inclusiv directorul general al Antibiotice, Ioan Nani, ar avea de castigat de pe urma listarii.
"Domnul director Nani, si asta a semnalat mass-media, are un frate care se ocupa de afaceri intr-o mare firma privata care vinde medicamentele de la Antibiotice pe piata romaneasca. Asta este afacerea. De aceea vrea domnul director Nani o privatizare pe Bursa (...). Cu un pachet mic de actiuni, 6-10%, ai controlul", a spus Atanasiu, fara sa explice cum ar putea influenta fratele directorului preluarea controlului companiei de catre Ion Nani.
La randul sau, Nani a declarat pentru ZF ca are un frate care este director comercial in cadrul unui distribuitor, dar ca acest acest lucru nu denota faptul ca ar avea interese legate de privatizarea in vreun fel sau altul a companiei. "Imi pare rau ca domnul Atanasiu poate sa gandeasca asa ceva despre un om care lucreaza de ceva ani buni in aceasta fabrica, care s-a implicat si a ridicat-o acolo unde este astazi. In ceea ce priveste activitatea mea, sunt organe abilitate care sa verifice aceste lucruri, inainte de a se face astfel de afirmatii", a spus Nani.
Scandalul iscat de privatizarea Antibiotice a inceput luna trecuta, cand sindicalistii au obtinut in instanta suspendarea hotararii de guvern care prevedea vanzarea companiei prin licitatie cu strigare pe baza lipsei avizului Consiliului Economic si Social. Ulterior, Guvernul a anulat hotararea astfel ca procesul sa mearga inainte in baza legilor privatizarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO