Eveniment

Deficitul contului curent se mareste de la o luna la alta

26.11.2003, 00:00 17



Deficitul contului curent al balantei de plati a Romaniei s-a cifrat, la sfarsitul lunii septembrie, la 1,64 miliarde euro, in urcare cu 61% fata de nivelul consemnat in primele noua luni ale anului trecut, informeaza Banca Nationala a Romaniei.



Comertul international cu bunuri a inregistrat un sold negativ de 2,38 miliarde euro, reprezentand un avans de 27,95% fata de intervalul corespunzator din 2002.



In acelasi timp, deficitul aferent serviciilor de turism s-a ridicat la 42 milioane euro, cu 2 milioane de euro peste nivelul raportat la finele lunii septembrie 2002.



Serviciile de transport au consemnat un sold pozitiv de 67 milioane euro, in scadere cu 27 milioane euro fata de rezultatul primelor noua luni din 2002. Pe ansamblu, sectorul de servicii a obtinut un excedent de 24 milioane euro.



Transferurile curente au inregistrat un sold pozitiv de 1,2 miliarde euro.



Datoria externa pe termen mediu si lung s-a majorat cu 5,9% fata de decembrie 2002 si s-a cifrat, la finele lunii septembrie, la 15,47 miliarde euro.



Datoria externa publica si public garantata a consemnat un sold de 9,9 miliarde euro si a reprezentat 64% din datoria pe termen mediu si lung, fata de 62,8% la 31 decembrie 2002. Datoria privata externa s-a majorat, fata de decembrie 2002, cu 2,4%, situandu-se la 5,56 miliarde euro.



Serviciul datoriei externe a Romaniei pe termen mediu si lung a avansat, in primele noua luni, cu 2,05 miliarde euro, din care 483 milioane euro aferenti datoriei publice, 718 milioane euro pentru datoria public garantata si 854 milioane euro pentru datoria privata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO