Eveniment

Dinulescu cere recurs in anulare

14.08.2003, 00:00 33



Fostul presedinte al Bankcoop, Alexandru Dinulescu, a cerut, ieri, promovarea unui recurs in anulare impotriva sentintei prin care instanta suprema l-a condamnat la zece ani de inchisoare, a declarat purtatorul de cuvant al Parchetului Curtii Supreme de Justitie, Elena Dinu.



Cererea a fost depusa in jurul pranzului, de catre avocatul lui Dinulescu, Paula Iacob, si urmeaza sa fie analizata de conducerea institutiei.



Alexandru Dinulescu, a fost extradat din Statele Unite ale Americii in data de 5 august, el urmand sa execute pedeapsa de zece ani de inchisoare la care a fost condamnat de judecatorii romani pentru luare de mita. #leadend#



La sosirea pe Aeroportul International Bucuresti-Otopeni, el a declarat ca a plecat din Romania dupa o ancheta in timpul careia i-au fost prezentate sute de documente si a fost confruntat cu zeci de oameni. Apoi, sustine Dinulescu, i s-ar fi comunicat de catre anchetatori ca nu exista elemente de infractiune si ca nu sunt dovezi care sa-l incrimineze in privinta falimentului Bankcoop. "Dupa ce am fost eliberat, mi s-a comuncat ca a incetat urmarirea penala si, ulterior, am plecat din tara pentru ca stiam ca nu am pe rol nici un dosar penal", a spus Alexandru Dinulescu.



El a negat ca a avut o viza obisnuita pentru Statele Unite si nu una speciala, pentru ca nu avea milionul de dolari pe care sa-l investesteasca pe teritoriul american.



Potrivit comisarului sef Gheorghe Chitu, seful Serviciului Urmariri, politistii romani l-au preluat pe Dinulescu de la colegii americani ai Serviciului US Marshal, din New York. Chitu a precizat ca Dinulescu a fost prins in Pennslvania, unde se ascundea intr-un cartier rau famat. In momentul arestarii, bancherul avea la el aproximativ 120 de dolari si bunuri personale. El era imbracat in pijama cand patru politisti au intrat in incaperea unde statea.



Dinulescu a fost asteptat pe aeroport de avocata sa, Paula Iacob, care a declarat ca fostul presedinte Bankcoop este un om bolnav, care nu poate fi mentinut in arest deoarece, de curand, a suferit un atac vascular cerebral.



"Nu poate fi mentinut in stare de detentie un om care a avut un accident vascular cerebral, care are o varsta, dar si hipertensiune", a spus Paula Iacob. Ea a adaugat ca clientul sau nu a fugit, ci a plecat din tara pentru a-si ingriji sanatatea.



Avocatul a precizat ca Dinulescu nu este in spatele tuturor necazurilor pe care le-a produs Bankcoop, ci "din pacate, alte persoane care se plimba linistite si care nu au nici un fel de necaz". Paula Iacob a apreciat ca bancherul nu a avut parte de o judecata corecta in tara.



La jumatatea lunii iunie, Ministerul roman al Justitiei informa ca fostul presedinte al Bankcoop a fost arestat de autoritatile judiciare americane din Philadelphia, dupa ce bancherul a fost cautat de politisti aproximativ sase ani.



Ambasada Romaniei in Statele Unite a fost notificata de catre autoritatile judiciare americane din Philadelphia, statul Pennsylvania, cu privire la arestarea cetateanului roman Alexandru Dinulescu, condamnat la zece ani de inchisoare, pentru luare de mita, de catre Curtea Suprema de Justitie, in data de 18 februarie 2000.



Autoritatile romane au cerut, in 17 octombrie 2002, extradarea lui Dinulescu din Statele Unite, solicitarea fiind formulata la doua zile dupa ce acesta si-a parasit locuinta inchiriata in orasul Albany-statul New York. In 16 octombrie, la ora 19:00, Biroul Interpol din Washington a comunicat Biroului Interpol Romania ca Alexandru Dinulescu a fost localizat pe teritoriul Statelor Unite. A doua zi, Directia de Relatii Internationale din Ministerul Justitiei s-a sesizat si a intocmit cererea de extradare a bancherului.



Alexandru Dinulescu a fost dat pentru prima oara in urmarire generala in 24 noiembrie 1997, pe numele lui fiind emis ulterior un mandat de arestare preventiva. Un an mai tarziu, Dinulescu a fost dat in urmarire internationala prin Interpol, inclusiv in Canada si Statele Unite. La 12 ianuarie 1999, biroul Interpol Romania a transmis Biroului International Washington ca Alexandru Dinulescu s-ar putea afla pe teritoriul Statelor Unite, in comunicare fiind incluse si cateva adrese la care politistii romani banuiau ca acesta s-ar putea ascunde.



In decembrie 2001, Biroul Interpol de la Washington a transmis un raspuns ca urmare a solicitarii autoritatilor romane, precizand ca nu a reusit sa il localizeze pe Alexandru Dinulescu.



La scurt timp, cotidianul american The Times Union relata ca Alexandru Dinulescu (acum in varsta de 69 de ani) traieste in Statele Unite de la sfarsitul anilor '90, fara sa fi fost descoperit. Aceeasi sursa preciza ca Dinulescu a parasit orasul Albany, in timp ce agentii FBI asteptau autorizarea de a-l aresta in baza unui mandat international. Surse autorizate au confirmat jurnalistilor de la The Times Union ca Dinulescu a intrat in Statele Unite in baza unei vize de tip EB-5, acordata celor care au cel putin un milion de dolari pe care sa ii investeasca intr-o afacere cu sediul pe teritoriul american, sustinea jurnalul.



In final, autoritatile judiciare americane au dat de urma lui Dinulescu in statul Pennsylvania, acesta fiind arestat in data de 17 iunie.



Alexandru Dinulescu a fost gasit vinovat de luare de mita de judecatorii romani. Dinulescu, in calitate de presedinte al bancii, i-a cerut lui Aurel Rosianu, prin intermediul lui Vasile Perta, sa-i depuna sase milioane de lei la circuitul financiar "Caritas", pentru a-i aproba un imprumut de 300 de milioane de lei. Dinulescu i-a cerut si omului de afaceri Mordehai Nahor sa-i depuna 30.000 de dolari in contul personal deschis la filiala Schottengasse Wien a Creditanstalt, in schimbul avantajarii la cumpararea de valuta pentru firmele sale, cu ocazia licitatiilor valutare, precum si a finantarii prin credite a unor afacerii viitoare, prin Bankcoop.



Dinulescu a fost arestat, in 19 februarie 1997, sub acuzatia de luare de mita, dar, dupa doua luni, instanta a refuzat sa-i mai prelungeasca mandatul. Dupa eliberare, prin intermediul avocatilor sai, Dinulescu a anuntat ca se afla intr-un sanatoriu, insa, la scurt timp, Politia a comuncat faptul ca fostul presedinte al bancii a parasit Romania.



In urma cercetarilor, Politia a mai constatat ca, in perioada 1993-1994, Dinulescu a pretins si primit 75 de mii de dolari de la doua persoane, in calitate de presedinte de banca, pentru a permite acordarea de credite si reesalonarea unor credite si pentru a le facilita acestora cumpararea de valuta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO