Eveniment

Dosarul lui Vintu se rejudeca

09.08.2005, 19:40 13

Instanta Tribunalului Bucuresti a admis apelul lui Sorin Ovidiu Vintu in dosarul referitor la constituirea Bancii de Investitii si Dezvoltare (BID) si a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond, dupa ce Judecatoria Sectorului 1 l-a condamnat pe omul de afaceri la trei ani de inchisoare cu executare. Avocatul lui Vintu a cerut ieri trimiterea dosarului spre rejudecare pe motiv ca instanta l-a condamnat pe omul de afaceri fara sa administreze toate probele. Avocatul a sustinut ca, desi Vintu a fost condamnat pentru fals in declaratii si uz de fals, anchetatorii nu au administrat probele pentru cea

de-a doua infractiune. De altfel, nici omul de afaceri nu a fost audiat in legatura cu aceasta fapta, a mai sustinut avocatul. El a mai sustinut ca Vintu nu este vinovat pentru faptele respective si ca ar fi trebuit sa fie achitat in acest dosar. In dosarul BID, Vintu a fost acuzat de fals in declaratii si uz de fals intrucat, pentru a dobandi calitatea de actionar majoritar, in momentul constituirii bancii, ar fi declarat in fals ca sumele aduse drept aport la capitalul social sunt venituri personale si nu credit, contrar prevederilor legii privind activitatea bancara. Potrivit anchetatorilor, Vintu ar fi declarat ca va contribui cu banii lui la capitalul acestei banci, dar a folosit sume pe care i le-ar fi pus la dispozitie Nicolae Popa. Audiat de instanta in acest dosar, in 6 aprilie, Vintu a sustinut ca nu are nici o vina si ca nu a semnat nici un document care sa-l inculpe, precum si ca actele ar fi fost semnate de Popa, fostul director general al grupului de firme Gelsor. In schimb, fostul administrator al SOV Invest, Ioana Maria Vlas, a declarat, in fata instantei ca Vintu a constituit capitalul BID din banii investitorilor la FNI. Vlas - care este martor in dosarul BID - sustinea ca Vintu si-ar fi insusit banii oamenilor, respectiv cica 100 mld. lei vechi (aproape 3 mil. euro). Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO