Eveniment

După ce au lansat prima rachetă spaţială românească, inginerii de la ARCA lucrează la prototipul primului avion supersonic românesc

După ce au lansat prima rachetă spaţială românească, inginerii de la ARCA lucrează la prototipul primului avion supersonic românesc
22.12.2010, 16:16 159

ARCA a lansat, pe 1 octombrie, prima rachetă spaţialăromânească, Helen 2, din largul Mării Negre, realizând astfelprimul zbor din cadrul competiţiei Google Lunar X Prize, carevizează trimiterea unui robot pe suprafaţa Lunii de o organizaţieprivată, scrie Gândul.

Avionul E-111 la care ARCA a lucrat în ultimul an este destinatextinderii capacităţilor asociaţiei de lansare a rachetei Haas II,pentru competiţia americană Google Lunar X Prize, precum şidezvoltării tehnologiilor pentru turismul spaţial.

Anunţul a fost făcut miercuri de preşedintele ARCA, DumitruPopescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Prezentarea programului avionului experimental supersonicE-111, cu câteva zile înainte de Crăciun şi la câteva zile de laCentenarul zborului primului avion cu reacţie din lume, realizat deHenri Coandă, nu este întâmplătoare. Am ales acest moment pentru cădorim ca cei care vor vedea acest anunţ să se bucure de existenţaunui program major, pozitiv, inspiraţional, pe care România îlaşteaptă de 20 de ani. Un program în care să spere, un program caresă însemne progres. Avionul supersonic E-111 este un asemeneaprogram", a declarat Dumitru Popescu, potrivit unui comunicat ARCA.Citiţi mai multe despre primul supersonic românesc pe www.gandul.info.

AFACERI DE LA ZERO