Eveniment

Experţi ai CE vin la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în 7 domenii

Experţi ai CE vin la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în 7 domenii

Autor: Mediafax

08.11.2010, 16:16 19

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, adeclarat, luni, la Cotroceni, că principalul obiectiv al Românieitrebuie să rămână implementarea măsurilor structurale şi deconsolidare fiscală, menţionând că experţi ai CE vor veni laBucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în şaptedomenii, informează Mediafax.

"Fără măsuri, ţara nu va putea progresa din punct de vedereeconomic şi nu va putea depăşi această situaţie", a spusBarroso.

Oficialul european a spus că a discutat cu preşedintele TraianBăsescu despre modul în care pot fi protejate cel mai mai binegrupurile cele mai vulnerabile din societate şi cum se poateinvesti în creştere, el adăugând că, în această privinţă, fondurileeuropene pot juca un rol crucial în stimularea economiei şi, prinurmare, în reducea sărăciei.

"Trebuie să grăbim fluxul de fonduri europene astfel încât elesă poată să fie folosite la capacitate maximă", a arătatBarroso.

El a opinat că trebuie să fie dat un nou impuls printr-o nouăiniţiativă privind investiţiile Uniunii Europene."Aceasta implicăun plan de acţiune pentru o supraveghere politică mai sporită şi oasistenţă tehnică ulterioară din partea Comisiei pentru aîmbunătăţia capacitatea de administrare la toat nivelurile", asubliniat preşedintele CE. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO