Eveniment

Exporturile au frânat brusc în ianuarie, la plus 1%. În 2011 ritmul de creştere a fost de 20%

Exporturile au frânat brusc în ianuarie, la plus 1%. În 2011 ritmul de creştere a fost de 20%

Autor: Mihaela Claudia Medrega

13.03.2012, 00:05 355

Evoluţia nu este foarte încurajatoare, dar este bine că exporturile au fost pe plus, apreciază analiştii, după ce în decembrie 2011 au înregistrat o uşoară contracţie, în condiţiile în care economiile vestice au încetinit, recesiunea planând asupra Europei.

Exporturile intra-UE au înregistrat o creştere de 4,1% în ianuarie 2012, în timp ce exporturile în afara Uniunii Europene au fost pe scădere. La sfârşitul primei luni din an, exporturile au totalizat 3,46 mld. de euro, cu aproape 6% peste nivelul din decembrie 2011.

"Cifrele noastre ajustate sezonier arată că expor­turile în interiorul Uniunii Europene au crescut în termeni lunari după trei luni de contracţie. Mai mult de­cât atât, creşterea anuală a exporturilor brute a revenit în teritoriul pozitiv, crescând cu 1,4% în ianuarie, după ce în luna anterioară a fost o scădere de 0,8%. Totuşi, evo­luţia este cu siguranţă departe de creşterea de 10% înre­gistrată în T4 2011", spune Vlad Muscalu, analist la ING Bank.

Exporturile au fost în ultimii ani unul dintre puţinele motoare care au ţinut economia locală pe linia de plutire. Livrările de mărfuri în străinătate au dat semne de fragilitate în ultimele trei luni ale anului trecut. Importurile au crescut în ianuarie cu 8,2% la valori exprimate în euro, ajungând la 3,9 mld. de euro.

"Exporturile au fost totuşi pe plus. Şi este bine că nu au crescut importurile foarte mult. Nu cred că exporturile vor intra în acest an în teritoriul negativ decât dacă nu se deteriorează foarte mult situaţia în Uniunea Europeană şi nu cred că se va întâmpla aşa. Anticipez o creştere a exporturilor de 3-4% în acest an", a comentat analistul Dragoş Cabat. Creşterea econo­mică de anul trecut de 2,5% a fost sprijinită în prima parte a anului de cererea solidă pentru exporturi către zona euro şi în semestrul al doilea de recolta agricolă foarte bună. Anul trecut exporturile au totalizat 45 mld. euro, în creştere cu 20,5%, iar importurile au urcat cu 16,7%, până la 54,7 mld. euro.

Evoluţia din 2012 va depinde de ceea ce se întâmplă în zona euro, pentru care estimările Comisiei Europene indică însă pentru anul în curs o scădere de 0,3%.

Germania şi Franţa de exemplu, cele mai mari economii europene, vor înregistra creşteri de doar 0,6%, respectiv 0,4% în acest an, anticipează CE. Spania ar putea afişa o contracţie de 1%, PIB-ul Italiei ar trebui să scadă cu 1,3%, iar cel al Olandei cu 0,9%. Economia Austriei, strâns conectată la Europa Centrală şi de Est, va creşte în 2012 cu doar 0,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO