Eveniment

Faţa crudă a dezvoltării economice de după 2007. De ce Unirea întârzie în economie: Bucureştiul ia totul

Faţa crudă a dezvoltării economice de după 2007. De...

Autor: Sorin Pâslaru

01.12.2015, 00:07 2946

România sărbătoreşte  ziua naţio­nală de 1 Decembrie 2015 divizată din punct de vedere economic între Bucu­reşti şi restul ţării într-o mai mare măsură decât în 2006, anul di­nain­tea aderării la Uniunea Europeană.

Practic, diferenţa de dezvoltare econo­mică, măsurată în nivelul sala­riului mediu net şi numărul de salariaţi, s-a adâncit între decembrie 2006 şi decembrie 2014 între centru şi periferie.

Comparând zece judeţe din pro­vin­ciile istorice ale României – Transil­vania, Muntenia, Dobrogea şi Mol­dova – cu Bucureştiul, reiese că diferenţa între salariile medii nete a crescut.

Salariul mediu net din Suceava, Mara­mureş, Constanţa, Giurgiu, Caraş-Severin, Cluj, Galaţi, Bihor, Iaşi şi Timi­ş reprezenta între 53% şi 78% din salariul mediu net din Bucureşti în decembrie 2006, iar în decembrie 2014 a ajuns să reprezinte între 46% şi 75%. 

Astfel, cu toate că România a atras între 2007 şi 2014 circa 12 miliarde de euro din cele 20 miliarde de euro fon­duri structurale alocate tocmai pentru micşorarea disparităţilor regionale, prin investiţii în infrastructură, mediu, resurse umane sau competitivitate economică, rezultatul a fost invers.

Spre exemplu, în decembrie 2006 sa­lariul mediu net din judeţul Suceava era de 865 de lei, adică 58% din salariul mediu net din Bucureşti de 1.490 de lei, pentru ca în decembrie 2014 salariul mediu net din Suceava să ajungă la o pondere de doar 46% faţă de cel din Bucureşti. Deci salariatul din Suceava a pierdut 12 puncte procentuale din puterea sa de cumpărare faţă de cel din Bucureşti în această perioadă.

Deşi s-ar fi presupus că în primii şapte ani de la aderarea la UE fondurile alocate regiunii Nord-Est -  avantajată ca punctaje în clasamentele proiectelor cu finanţare de la UE pe baza unor indicatori economici mai slabi -  ar fi trebuit să „mişte“ regiunea, iată că disparitatea de venituri a crescut.

Suceava stă mai prost faţă de Bucureşti în prezent faţă de 2006, înainte de aderarea la UE, la toate capitolele: şomajul 6,3%, triplu faţă de cel de 2% din Bucureşti, în timp ce în 2006 era „doar“ dublu, de 4,7% faţă de 2,2% cât era atunci în Capitală.

Numărul de angajaţi din judeţ, un indi­cator deseori mai bun decât rata şo­ma­jului pentru că arată exact gradul de ocupare, este mai redus astăzi decât în 2006 ca proporţie faţă de numărul de an­gajaţi ai Bucureştiului: a scăzut de altfel de la 103.260 salariaţi la 95.841 salariaţi.

În acelaşi timp, numărul de salariaţi din Bucureşti a crescut  între 2006 şi 2014 de la 843.632 la 893.149 salariaţi, adică cu 6%.

Din zece judeţe selectate, doar în Cluj şi Timişoara a crescut numărul de angajaţi între decembrie 2006 şi decembrie 2014, cu 6% în Cluj, de la 195.264 salariaţi la 206.768 salariaţi, şi cu 4% în Timiş, de la 208.811 la 216.489.

În schimb Clujul nu a ţinut pasul la creşterea salariului mediu net din Bucureşti, astfel încât ponderea sala­riu­lui mediu net din Cluj faţă de cel din Bucureşti a scăzut de la 78% la 73% în perioada analizată.

Cele mai proaste evoluţii între decembrie 2006 şi decembrie  2015, într-o perioadă traversată de criza econo­mică dar în care România ar fi trebuit să se mai echilibreze economic ca urmare a aderării la UE, au avut loc în Suceava, Constanţa şi Giurgiu, unde salariile faţă de Bucureşti au scăzut cu 10-12 puncte procentuale.

Chiar şi Bihor, un judeţ “scăldat” în investiţii străine în ultimii 15 ani, a pierdut opt puncte procentuale  la salarii faţă de Bucureşti în primii şapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană. În plus, şi numărul de salariaţi a scăzut în Bihor, de la 163.808 la 155.795 în aceeaşi perioadă.

Cauza principală a acestei evoluţii este fără îndoială întârzierea investiţiilor în infrastructură, care începe să afecteze, iată, potenţialul economic al întregii ţări. O reţea de autostrăzi şi de linii de cale ferată de mare viteză între principalele oraşe din România şi Bucureşti ar descătuşa energia economică a unor zone care se îndepărtează astăzi în loc să se apropie de centru ca dezvoltare economică.

România ar creşte cu 6-8% pe an şi nu cu 3-4% ca în prezent dacă ar creşte poli­centric, cu 10 mari oraşe care să atragă investiţii şi să împingă potenţialul economic al ţării pe spirala macro-dezvoltării. Exista impresia că oraşe mari precum Cluj, Constanţa, Timi­şoara sau Iaşi au început să iasă de sub tutela Bucureştiului şi că şi-au găsit un ritm bun de dezvoltare în ultimii cinci ani, dar iată că datele sunt necruţătoare şi arată că Bucureştiul ia totul şi că se „umflă“ mai repede decât orice alt pol/regiune de dezvoltare, disparităţile mărindu-se în loc să se netezească.

Miza următorului exerciţiu bugetar al UE, 2014-2020, este micşorarea în mod real a disparităţilor economice. Da­că acestea vor continua să crească, ten­si­u­­nile din economie se vor transfera în so­cie­­tate şi politică, iar efectele vor fi dezas­truoase.