Eveniment

FMI confirma ruptura definitiva cu autoritatile pe tema actualului acord

12.05.2006, 00:00 13

Romania nu intentioneaza sa reia discutiile cu Fondul Monetar International (FMI) pentru finalizarea evaluarilor acordului stand-by pana la expirarea acestuia, in luna iulie a acestui an.

Informatia apare in raportul publicat de catre FMI privind consultarile macroeconomice anuale cu autoritatile romane.

Board-ul institutiei financiare a aprobat, la sfarsitul lunii aprilie, raportul elaborat in urma consultarilor, desfasurate de expertii FMI cu fiecare dintre statele membre, conform articolului IV din statutul Fondului. Consultarile au avut loc in perioada 25 ianuarie - 6 februarie, la Bucuresti, intre reprezentantii Fondului si cei ai autoritatilor romane.

"Autoritatile sunt increzatoare ca mixul de politici avut in vedere este adecvat pentru mentinerea macrostabilitatii si sustinerea unei cresteri economice puternice si nu intentioneaza sa reia discutiile pentru finalizarea evaluarilor acordului stand-by, inainte de expirarea sa, in luna iulie a anului 2006", se arata intr-o declaratie prezentata board-ului FMI inainte de discutarea raportului, de catre directorul constituentei din care face parte Romania, Jeroen Kremers, si consilierul sau Lucian Croitoru.

Reprezentantii autoritatilor de la Bucuresti au confirmat aceasta intentie in timpul discutiilor cu oficialii FMI in timpul reuniunii de primavara a FMI si Bancii Mondiale, organizata la Washington in perioada 22-23 aprilie, se mentioneaza in raport. Kremers si Croitoru au aratat ca autoritatile romane au apreciat sfaturile si recomandarile profesionale ale expertilor FMI si au afirmat ca doresc continuarea colaborarii.

Raportul contine si o serie de recomandari ale expertilor Fondului pentru autoritatile de la Bucuresti, printre care cele mai importante sunt obtinerea unui buget echilibrat in exercitiul bugetar 2006 (deficit zero) si obtinerea unor mici excedente bugetare incepand din 2007. Restul politicilor economice ar trebui inasprite, au mai spus reprezentantii FMI, pentru a preveni inrautatirea dezechilibrelor deja existente in economie.

In caz contrar, deficitul extern (de cont curent) ar putea creste de la 8,7% din PIB anul trecut pana la 9% anul acesta, iar suplimentarea cheltuielilor publice ar putea pune presiune asupra politicii monetare, nevoita sa contracareze inflatia.

Cresterea consumului se mentine la ritmuri ridicate, la fel si importurile, care continua sa depaseasca in dimensiune si crestere volumul exporturilor, arata expertii Fondului.

De asemenea, autoritatile romane ar trebui sa inregistreze un deficit de cont curent de maximum 8% din PIB pentru a stabiliza datoria externa la un nivel adecvat, de 35% din PIB, pe termen mediu, mai spun ei.

Raportul FMI contine si prognoza paralela a institutiei financiare internationale pentru Romania, principalele diferente fata de cifrele oficiale regasindu-se la cresterea economica (5,2% la FMI, fata de 6% tinta oficiala) si la inflatie (6,5% fata de 6%).

La sfarsitul lunii octombrie a anului trecut, negocierile pentru continuarea acordului cu FMI, semnat in iulie 2004, au esuat, dupa ce autoritatile de la Bucuresti au respins solicitarile institutiei financiare, care au declarat imediat ca considera aranjamentul "deraiat".

Principalele aspecte subliniate de FMI ca fiind problematice au fost elaborarea nerealista a proiectului de buget pentru 2006 si a tintei de deficit bugetar, dezechilibrele macroeconomice (inflatie, deficit de cont curent), precum si derapajele in politica salariala si lipsa unor reforme structurale.

Ulterior, reprezentanti ai autoritatilor de la Bucuresti au afirmat ca acordul ar putea continua, in cazul in care Fondul Monetar International va aprecia ca pozitive evolutiile macroeconomice.

Dintre acordurile pe care Romania le-a avut cu FMI, de la inceputul anilor ''90 pana in prezent, unul singur a fost finalizat, in toamna anului 2003.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO