Eveniment

Fostul deputat Nati Meir, judecat pentru pentru trafic de influenţă, a fost eliberat

Autor: Mediafax

11.04.2011, 22:23 20

Fostul deputat Nati Meir, judecat pentru pentru trafic deinfluenţă, condamnat la închisoare într-un alt dosar, a părăsit,luni seară, Penitenciarul Galaţi, după ce Curtea de Apel Galaţi arespins recursul procurorilor la decizia de punere a sa înlibertate, el fiind întâmpinat doar de avocatul său, informeazăMediafax.

Nati Meir a ieşit din închisoare luni seară, puţin înainte deora 20. 00, el nefiind întâmpinat decât de către avocatul său, înmomentul eliberării acuzând că Adrian Minune, Vasile Blaga şiTraian Băsescu se fac vinovaţi de faptul că el a stat în arest fărăsă fie vinovat.

"Îl acuz pe Adi Minune că mi-a făcut dosarul ăsta. Lângă el, îlmai acuz pe Bujor Florescu, care a fost partenerul meu, pe VasileBlaga, şi îl mai acuz pe preşedintele Traian Băsescu", a declaratNati Meir.

Întrebat care sunt motivele ce l-au determinat să încerce să sesinucidă în timp ce se afla în detenţie, Nati Meir a susţinut că afost un joc, că nu îşi dorea să moară, ci doar să atragă atenţiapresei, iar acesta a fost singurul mijloc pe care l-a avut laîndemână.

Iniţial, Nati Meir a spus că se va îndrepta spre gara dinGalaţi, unde dorea să se întâlnească cu Or Meir, fiul său, care afost eliberat concomitent din Penitenciarul Tichileşti Brăila.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO