Eveniment

Gregorian Bivolaru, liderul MISA, a fost arestat în Franţa

Gregorian Bivolaru, liderul MISA, a fost arestat în Franţa

Autor: Cristina Raduta

26.02.2016, 17:54 460

Gregorian Bivolaru a fost arestat, vineri, în Franţa, la trei ani de la momentul în care Tribunalul Sibiu a emis un mandat de urmărire internaţională pe numele său.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă.
Prin aceeaşi decizie, ICCJ l-a achitat pe Bivolaru de perversiuni sexuale în legătură cu victima Mădălina Dumitru, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Pentru acelaşi motiv şi în cazul aceleiaşi victime, Bivolaru a fost achitat şi pentru fapta de trafic de minori.
Totodată, instanţa a încetat procesul penal pe numele lui Bivolaru pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, fapta fiind prescrisă.

Gregorian Bivolaru a plecat din România după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.
Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze.

Din 23 mai 2013, instanţa supremă l-a citat în dosar pe Gregorian Bivolaru şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson.

Gregorian Bivolaru apărea pe site-ul eumostwanted.eu ca fiind unul dintre cei mai urmăriţi români.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO