Eveniment

Greva de la Dacia a fost suspendata

26.02.2003, 00:00 25

Doua zile. Atat a durat greva generala de la Dacia. Ieri, conducerea companiei a reusit sa obtina suspendarea grevei generale, dupa ce justitia a decis in favoarea solicitarii depuse la sfarsitul saptamanii de reprezentantii producatorului de automobile de la Pitesti, care a vizat asigurarea securitatii bunurilor si persoanelor pe platforma Dacia, ca urmare a manifestarilor violente din timpul protestelor.
"Nu prea mai este loc de intors la o astfel de decizie" a declarat presedintele Federatiei Sindiactelor din industria auto, Ilie Miu. Potrivit hotararii Curtii de Apel Arges, greva a fost suspendata pana la data de 15 martie, in aceasta perioada negocierile dintre reprezentantii salariatilor si conducere urmand sa continue.
"Decizia este irevocabila, astfel ca orice continuare a grevei este in afara legii. Ramane de vazut ce vor decide maine dimineata angajatii sa intre la lucru sau nu. Altfel spus, acesta va fi momentul adevarului" a mai spus Miu.
Angajatii Dacia au intrat in greva generala, la sfarsitul saptamanii trecute, pentru a obtine cresterea salariilor cu peste 23%, prin contractul colectiv de munca. Oferta facuta de conducerea societatii era de 14%, acordata in patru transe trimestriale, avand in vedere ca valoarea este similara inflatiei prognozate pentru acest an.
Renault a cumparat 51% din actiunile Dacia in septembrie 1999 pentru suma de 50 milioane de dolari, cu angajamentul de a investi 219,7 milioane de dolari pana in 2004. De atunci producatorul roman a inregistrat an de an pierderi urmand ca trecerea pe profit sa se realizeze in 2005, odata cu lansarea pe piata in a doua jumatate a anului 2004 a modelului Dacia de 5.000 de euro.
Anul trecut Dacia a vandut 58.000 de automobile, urmand ca vanzarile sa creasca in acest an la 70.000 de unitati.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels