Eveniment

Importurile de lapte materie primă au scăzut în 2018 pentru prima dată în ultimii patru ani

Importurile de lapte materie primă au scăzut în 2018 pentru prima dată în ultimii patru ani

Autor: Mădălina Panaete

01.07.2019, 14:00 104

Cantitatea de lapte brut colectată din fermele şi din centrele de colectare locale s-a situat în 2018 la 1,1 milioane de tone, înregistrând o creştere de 9% faţă de anul precedent, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Acesta este al treilea an consecutiv de creştere al cantităţii de lapte colectate în fermele locale. Pe de altă parte, au scăzut importurile de lapte materie primă cu 6,6% faţă de anul precedent, la circa 128.000 de tone.

Acesta este primul an de scădere a importurilor în ultimii patru ani. Astfel, fermele locale au folosit tot mai mult lapte „made in România” în condiţiile în care în general cantitatea de lapte realizat pe plan local nu este suficientă pentru procesatori, mai ales în timpul iernii. Pe de altă parte, cantitatea de iaurturi şi brânzeturi a rămas la un nivel similar în 2018 cu cel din anul precedent, mai arată datele INS. România are un efectiv de peste 2 milioane de bovine, numărul fiind în scădere în ultimii ani.

Printre cele mai mari ferme de vaci de carne sunt Dn Agrar Apold din Alba , cu acţionariat olandez, Sava Zootehnic din Constanţa, deţinut de un antreprenor local, şi Agro Cosm Fan, companie controlată de antreprenorul Cosmin Moldovan, conform celor mai recente date de la Registrul Comerţului.

madalina.panaete@zf.ro

AFACERI DE LA ZERO