Eveniment

În ciuda crizei, exporturile de servicii au crescut şi au mai echilibrat balanţa comercială a României. Balanţa de cont curent a fost de 5,8 mld. euro în primele 8 luni din 2002, în scădere cu 18%

În ciuda crizei, exporturile de servicii au crescut şi au mai echilibrat balanţa comercială a României. Balanţa de cont curent a fost de 5,8 mld. euro în primele 8 luni din 2002, în scădere cu 18%

Autor: Răzvan Botea

20.10.2020, 00:06 1808

Balanţa de cont curent – câţi bani au intrat în România vs. câţi au ieşit – a înregistrat în primele opt luni din 2020 un deficit de 5,8 mld. euro, în scădere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Balanţa comercială a României a fost echilibrată într-o oarecare măsură de surplusul comercial înregistrat la servicii în primele 8 luni din an. România a exportat servicii în valoare de 15,1 mld. euro şi a importat 9,2 mld euro în servicii. În consecinţă, România a înregistrat excedent comercial la servicii de 5,9 mld. euro în primele 8 luni din an, mai mare cu 9% faţă de perioada similară din anul trecut, când serviciile au înregistrat un excedent comercial de 5,4 mld. euro, arată datele publicate de Banca Naţională a României.

Transporturile au adus un excedent comercial la servicii de 2,5 mld. euro, însă se vede efectul  restricţiilor de deplasare de anul acesta – excedentul la servicii de transport era, în primele 8 lui din 2019 de 2,9 mld. euro, mai mare cu 14%. Sectorul transporturilor a fost unul dintre cele mai lovite sectoare de restricţiile de circulaţie din cauza pandemiei.

IT-ul este sectorul câştigător al pandemiei şi analiza exporturilor şi importurilor de servicii pe componente confirmă: cel mai mare excedent a fost înregistrat în „alte servicii”, unde intră şi serviciile IT. Acestea au înregistrat un excedent de 2,8 mld. euro în primele 8 luni din 2020, o creştere de 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când a înregistrat un excedent de 2,2 mld. euro. Practic, companiile au fost forţate de contextul pandemic să facă investiţii în IT, în condiţiile în care, unde s-a putut, angajaţii au lucrat de acasă. De asemenea, au fost investiţii în IT şi pe partea de comerţ online.

Tendinţa de a călători în scopuri turistice mai mult în România se vede şi în serviciile turistice: deficitul de 1,5 mld. euro în primele luni din 2019 s-a diminuat la 1 mld. euro în aceeaşi perioadă din 2020, o scădere de 33%.

Servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor au înregistrat un excedent comercial de 1,5 mld. euro, în scădere faţă de periioada ianuarie-august 2019, când a fost de 1,9 mld. euro.

Veniturile primare (din muncă, investiţii sau impozite şi subvenţii) şi secundare (transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice) au adus, cumulat, 200 mil. euro surplus la balanţa comercială a României.

Balanţa de cont curent - câtă valută a intrat în România faţă de câtă valută a ieşit – a înregistrat în primele opt luni din 2020 un deficit de 5,8 mld. euro, în scădere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, mai arată datele BNR. Cel mai mult au pus umărul la echilibrarea balanţei de plăţi serviciile, însă deficitul de 11,8 mld. de euro la comerţul exterior cu bunuri a înclinat balanţa de cont curent spre deficit.


 

AFACERI DE LA ZERO