Eveniment

Liber pentru bursele de studii private

05.10.2004, 00:00 11

Persoanele juridice care vor acorda burse de studii vor beneficia de deducerea din profitul impozabil a sumei acordate ca bursa, in limita a 3% din cifra de afaceri, potrivit Legii privind bursele private publicata in Monitorul Oficial.
In cazul persoanelor fizice care desfasoara activitati independente, deductibilitatea este de cinci la suta din baza de calcul determinata conform Codului fiscal.
Potrivit actului normativ, bursa privata poate fi acordata, in baza unui contract, de catre o persoana juridica de drept privat sau de catre o persoana fizica unui beneficiar care poate fi, dupa caz, elev, student, doctorand sau care urmeaza un profram de pregatire postuniversitara intr-o institutie de invatamant superior acreditata, din tara sau strainatate. Bursa privata nu poate fi acordata catre rude sau fini pana la gradul al patrulea inclusiv.
Legea prevede ca bursa privata poate fi acordata pe intreaga durata a studiilor sau pe o perioada mai scurta, stabilita prin contract, iar in aceasta perioda se interzice ca beneficiarul sa lucreze pentru cel care acorda bursa sau pentru alta persoana juridica ori fizica desemnata de acesta. In schimb, contractul poate contine clauze prin care sa se stabileasca obligatia beneficiarului de a lucra dupa finalizarea studiilor, prin angajare pe o anumita perioada, pentru cel care acorda bursa, dar numai pe un post corespunzator studiilor absolvite.
Cuantumul bursei, care se stabileste la incheierea contractului, trebuie sa acopere cel putin masa, cazarea si cheltuielile de intretinere, fara a se situa sub nivelul salariului minim pe economie. Actul normativ nu stabileste un cuantum maxim si nici numarul de burse care pot fi acordate de o companie.
In urmatoarele doua luni urmeaza ca Ministerul Finantelor si cel al Educatiei sa emita instructiuni pentru aplicarea acestei legi.
In timpul dezbaterilor care au avut loc pe marginea acestui proiect de lege, oamenii de afaceri s-au aratat dispusi sa acorde burse studentilor, dar au cerut acordarea unor avantaje legate in special de deductibilitatea sumelor acordate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO