Eveniment

Mesajul Guvernului pentru părinţi: Guvernul României nu este în grevă. Vrem să comunicăm cu profesorii

Mesajul Guvernului pentru părinţi: Guvernul României...

Autor: Andreea Tobias

23.05.2023, 13:41 58

„În primul rând, Guvernul României nu este în grevă”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, întrebat cât mai poate dura greva din educaţie şi ce le transmite părinţilor care nu ştiu de pe o zi pe alta ce vor face cu copiii lor.

Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Guvernul României nu este în grevă, nici din perspectiva activităţii executive, şi nici din perspectiva dialogului.

„Ceea ce Guvernul a pregătit, ca urmare pe de o parte a preocupării faţă de asigurarea finanţării necesare sistemului educaţional, dublat de aceste rezultate ale dialogului purtat cu sindicatele din educaţie, şi care nu este un dialog întrerupt, chiar dacă în acest moment avem o grevă care am văzut că afectează sistemul educaţional, disponibilitatea Guvernului la dialog rămâne. Ceea ce guvernul oferă în acest moment este ceea ce am anunţat public: o grijă faţă de debutanţi în legătură cu care reprezentanţii sindicatelor au transmis că este nevoie de acţiune şi de aceea guvernul a venit cu o propunere în acest sens, cu bonusuri care să stimuleze cumva sau să compenseze dificultăţile financiare cu care se confruntă în acest moment cei care intră în sistemul educaţional, o soluţie tranzitorie până când noua lege a salarizării, care să prioritizeze educaţia inclusiv din perspectiva alocărilor financiare salariale, să ofere perspectiva evoluţiei în sistem pentru orice cadru didact”, a răspuns Dan Cărbunaru.

De asemenea, prin anexa 8, pentru personalul nedidactic care până acum nu beneficia de completarea veniturilor până la nivelul prevăzut legea salarizării, Guvernul a anunţat public, iar cei de la Ministerul Muncii lucrează deja la un act normativ, măsura care să completeze creşterea veniturilor.

La remarca unui jurnalist, potrivit căruia în tot acest timp copiii nu merg la şcoală, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus: „şi eu am copii (...) îşi doresc să meargă la şcoală, cu toţii ne dorim să meargă la şcoală şi sunt convins că toţi profesorii şi toţi educatorii din România, fie că sunt în grevă în acest moment, fie că nu sunt în grevă, îşi doresc să aibă copiii la şcoală şi de asemenea să avem cadre didactice la şcoală. De aceea dialogul cu ei, de aceea încercăm să explicăm cu bună credinţă şi cu argumente că eforturile acestui guvern într-o perioadă de război la graniţă, de criză economico-financiară, de lanţuri de aprovizionare afectate, de creşteri de preţuri la gaze naturale şi energie electrică, toate necesitând resurse bugetare pentru a proteja economia şi pentru a proteja în special cetăţenii vulnerabili, în toată această perioadă Executivul înţelegând să ofere resurse suplimentare inclusiv educaţiei”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO