Eveniment

Ministrului finanţelor, Viorel Ştefan, a asigurat-o pe Corina Creţu, comisar european, că România are bani pentru cofinanţarea proiectelor UE

 Ministrului finanţelor, Viorel Ştefan, a asigurat-o pe...

Autor: Mona Scarisoreanu

24.05.2017, 16:34 99

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu şi ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan au discutat miercuri la Bruxelles despre stadiul implementǎrii politicii de coeziune în România.

,,Mai mult de jumǎtate din totalul bugetului de investiţii publice este reprezentat de fonduri europene şi, în aceste condiţii, este esenţial ca aceste fonduri sǎ fie investite într-o manierǎ strategicǎ şi în concordanţǎ cu prioritǎţile de investiţii ale României. Domnul ministru de finanţe, Viorel Stefan, m-a asigurat de existenţa resurselor necesare cofinanţǎrii naţionale pentru a facilita implementarea proiectelor", a declarat Corina Creţu.

Totodatǎ, cu scopul de a eficientiza acest proces, înaltul oficial european a indicat nevoia întǎririi capacitǎţii administrative a beneficiarilor şi susţinerea lor în dezvoltarea de proiecte mature, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

,,România are nevoie de proiecte de bunǎ calitate şi pentru aceasta sunt necesare proceduri simplificate şi o capacitate administrativǎ consolidatǎ. Serviciile din subordinea mea sunt întotdeauna pregǎtite sǎ ofere asistenţǎ administraţiei naţionale", a mai declarat Corina Creţu.

În perioada 2014–2020, România beneficiazǎ de o alocare de peste 30 miliarde de euro din Fondurile structurale şi de investiţii europene.

Investiţiile au în vedere, printre altele, atingerea ţintei de 2% din PIB alocaţi cercetǎrii, creşterea procentului de energie din surse regenerabile la pânǎ 24% din total, reducerea numǎrului persoanelor în pericol de sǎrǎcie sau excluziune cu 580.000, faţǎ de anul 2008, şi îmbunǎtǎţirea eficienţei administrative prin reforme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO