Eveniment

Moody''s: Atentie la creditele in valuta

18.04.2005, 18:15 15

Agentia americana de evaluare financiara Moody''s a imbunatatit ratingul referitor la capacitatea financiara a Raiffeisen Bank Romania, de la "E plus" la "D minus", cu perspectiva stabila. Ratingul pentru depozitele in valuta pe termen lung si scurt ramane la "Ba2", nivel egal cu plafonul de tara acordat Romaniei, insa cu perspectiva pozitiva. Potrivit Moody''s, revizuirea ratingului a avut in vedere progresele bancii in procesul de dezvoltare a infrastructurii si sistemelor interne, precum si imbunatatirea principalilor indicatori financiari. Astfel, Raiffeisen a adoptat sisteme IT si proceduri comune celor utilizate de unitatile Raiffeisen din Europa Centrala si de Est si beneficiaza de intreg sprijinul operational al bancii-mama. Desi apreciaza eforturile bancii de majorare a cotei de piata, analistii Moody''s considera preocupant ritmul rapid de majorare a creditelor, in special a celor in valuta, catre imprumutati care nu obtin venituri in valuta. Cu toate ca aceasta este cea mai raspandita practica pe piata bancara romaneasca, Moody''s considera ca, in cazul unei deprecieri a leului, riscul valutar asumat de beneficiarii creditelor s-ar putea transfera asupra bancii, afectandu-i situatia financiara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO