Eveniment

ONG-urile trag un semenal de alarmă: O persoană moare de foame la fiecare patru secunde

ONG-urile trag un semenal de alarmă: O persoană moare...

Autor: Andreea Tobias

20.09.2022, 11:40 46

La fiecare 4 secunde o persoană moare de foame. 238 de organizaţii neguvernamentale cer liderilor care se reunesc la cea de-a 77-a Adunare Generală a ONU să ia măsuri decisive pentru a pune capăt crizei mondiale a foametei.

Organizaţii din 75 de ţări au semnat o scrisoare deschisă în care îşi exprimă indignarea faţă de nivelul galopant al crizei alimentare, notează ReliefWeb, un serviciu de informaţii umanitare furnizat de Biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Potrivit acestuia, 345 de milioane de persoane se confruntă acum cu foametea acută. Numărul s-a dublat din 2019.

Mohanna Ahmed Ali Eljabaly de la Asociaţia Yemen Family Care, unul dintre semnatarii scrisorii, a declarat: "Este îngrozitor faptul că, cu toată tehnologia din agricultură şi tehnicile de recoltare din ziua de azi, încă mai vorbim de foamete în secolul XXI. Nu este vorba despre o ţară sau un continent, iar foametea nu are niciodată o singură cauză. Este vorba despre nedreptatea întregii umanităţi. Este extrem de dificil să vezi oameni suferind în timp ce alţii care împart aceeaşi planetă au hrană din belşug. Nu trebuie să mai aşteptăm nicio clipă pentru a ne concentra atât pe furnizarea imediată de alimente care să salveze vieţi, cât şi pe sprijinul pe termen mai lung, astfel încât oamenii să îşi poată lua în primire viitorul şi să se poată întreţine pe ei înşişi şi familiile lor".

Criza mondială a foamei a fost alimentată de un amestec de sărăcie, nedreptate socială, inegalitate de gen, conflicte, schimbări climatice şi şocuri economice, iar efectele persistente ale pandemiei COVID-19 şi ale crizei din Ucraina au dus la creşterea suplimentară a preţurilor la alimente şi a costului vieţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO