Eveniment

Operatorii low-cost au datorii de 1 mil. euro catre Baneasa. Cea mai mare factura, Sky Europe

Operatorii low-cost au datorii de 1 mil. euro catre Baneasa. Cea mai mare factura, Sky Europe
24.06.2009, 19:18 42
 
Ministerul Transporturilor anunta ca valoarea facturilor neplatite ale jucatorilor depaseste un milion de euro si ca va face tot posibilul pentru recuperarea acestora.
„Intr-o perioada ca aceasta, de criza, aeroportul a fost mai indulgent cu clientii, sistemul de plata fiind mai lejer. Cu toate acestea, Codul Aerian prevede ca atunci cand o companie are datorii, aeronava sa fie tinuta la sol pana se rezolva pe cale amiabila problema. Mai sunt jucatori cu facturi neplatite de peste un milion de euro numai catre Aeroportul Baneasa, iar intentia noastra este sa recuperam banii cu orice pret", a declarat pentru ZF Marin Anton, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, care admite ca astfel de incidente, in care o aeronava este retinuta la sol pentru recuperarea datoriilor, vor fi din ce in ce mai frecvente de acum inainte din cauza problemelor financiare cu care se confrunta firmele aeriene.
Specialistii in domeniu spun ca „pentru sechestrarea unei aeronave este nevoie de o hotarare judecatoreasca".
Secretarul de stat a mai precizat ca nu doar companiile low-cost intampina dificultati financiare. „Si companii aeriene internationale mari au anuntat pierderi in ultima perioada. Este doar o intamplare faptul ca in aceasta situatie vorbim de o companie low-cost", a explicat Anton.
 
Retinerea aeronavei, o „neintelegere"
In urma cu doua zile, aeronava Sky Europe, care urma sa decoleze de pe Baneasa spre Viena, a fost retinuta la sol, conducerea aeroportului nepermitand plecarea acesteia pana cand compania nu-si va achita datoriile. „Intentia nu a fost sa oprim aeronava la sol pentru a ne plati cei 800 de euro pentru cursa curenta, ci pentru a ne recupera datoriile de peste 500.000 de euro", explica Anton.
Cu toate acestea, compania slovaca, intrata sub incidenta procedurii de insolventa, avea dreptul sa opereze peste tot in Uniunea Europeana, in urma unei decizii luate de judecatorii din Slovacia pe data de 22 iunie. Sky Europe trebuia sa plateasca doar facturile curente, in timp ce datoriile anterioare urmau sa fie esalanate ulterior. „Aeronava a fost retinuta pe Baneasa din cauza unei neintelegeri. Compania poate opera sub protectia unei instante judecatoresti. Aceasta protectie este valabila in orice tara a UE si trebuie respectata", au explicat pentru ZF oficialii Sky Europe.
Conducerea Sky Europe a trimis prin fax catre Aeroportul Baneasa notificarea privind intrarea in insolventa pe 23 iunie, in aceeasi seara in care zborul a fost anulat. In consecinta, cei 30 de pasageri care urmau sa plece spre Viena au ramas in aeroport. „Nu a stiut nimeni care este situatia financiara a companiei. Am primit inca de aseara (marti - n.r.) notificarea lor prin fax, dar am vazut-o abia astazi (ieri - n.r.), dupa ce cursa fusese deja anulata. Nu avem ce face, pentru ca legea ii apara", explica Anton.
Reprezentantii companiei aeriene spun ca Ministerul Transporturilor roman a acceptat faptul ca hotararea judecatoreasca din Slovacia se aplica si la nivel local si ca de ieri cursele au fost reluate. „Tinand cont ca problema a fost rezolvata, nu este nevoie sa actionam in instanta", declara Sky Europe. Chiar daca slovacii au anuntat ca vor relua cursele ca pana acum, angajatii Baneasa spun ca la o zi dupa incident ambele zboruri pe care le opera Sky Europe au fost anulate.
In 2007, compania anunta intentia de a introduce, pe langa cele doua zboruri din Bucuresti spre Viena, si curse dinspre Cluj si Timisoara, ultima cu o frecventa de patru ori pe saptamana. In acea perioada, reprezentantii Sky Europe estimau ca numarul pasagerilor transportati din Romania va ajunge la 150.000. Compania a ramas insa si acum doar la cursa directa Bucuresti-Viena, fara a introduce alte destinatii.
Compania aeriana low-cost, care are doua curse pe zi de pe Aeroportul Baneasa, a transportat in intervalul septembrie 2007 - septembrie 2008 circa 130.000 de pasageri din Romania. In total, Sky Europe are anual 3,1 milioane de pasageri.
Pe Aeroportul Baneasa opereaza companii low-cost ca Wizz Air, Blue Air, Easy Jet, My Air sau GermanWings.
 
Cine opereaza de pe Baneasa
  • Wizz Air
  • GermanWings
  • MyAir
  • EasyJet
  • Sky Europe
  • Blue Air

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO