Eveniment

Patronatele şi sindicatele acuză guvernul liberal că atacă „valorile fundamentale“ ale societăţii şi că a instituit cenzura

Patronatele şi sindicatele acuză guvernul liberal că atacă „valorile fundamentale“ ale societăţii şi că a instituit cenzura

Autor: Miruna Diaconu

03.04.2020, 08:40 756

Confederaţia Patronală Concordia, Camera de Comerţ Americană în România - AmCham şi sindicatul Cartel Alfa cer guvernului ca mediul de afaceri şi sindicatele să nu fie excluse din procesul de consultare, după ce Executivul, invocând criza, a instituit secretul asupra actelor normative pe care urmează să le adopte.

Confederaţia Patronală Concordia, care reuneşte unele dintre cele mai mari patronate din România din sectoare precum petrol şi gaze, industria auto, transport, IT, susţine că  „suspendarea transparenţei decizionale” şi a „dialogului social” subminează încrederea dintre stat şi populaţie. Concordia se alătură astfel sindicatelor care au acuzat guvernul de cenzură, după ce guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă nr. 34/2020 care prevede, printre altele, că transparenţa decizională şi dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de urgenţă.

Confederaţia Patronală Concordia, Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa”, Camera de Comerţ Americană în România - AmCham România, unele dintre cele mai puternice asociaţii care reprezintă mediul de afaceri din România, au reacţionat cu o virulenţă puţin obişnuită în luările lor de poziţie publice şi cer reanalizarea şi modificarea prevederilor cu privire la suspendarea transparenţei decizionale.

Analiştii politici privesc cu surprindere poziţia guvernului şi insistă că, dincolo de urgenţe, cadrul de dialog nu trebuie abandonat.

„Consultarea este întotdeauna necesară pentru că ea are o funcţie importantă şi anume aceea de a detensiona când se acumulează tensiuni. Sigur că există urgenţă, înţelegem cu toţii acest lucru, dar nu toate deciziile care se iau în acest moment sunt decizii care stau sub semnul urgenţei absolute. Se pot găsi forme de consultare mai rapide”, explica profesorul de ştiinţe politice Cristian Pârvulescu.

Patronatul Concordia semnalează că lipsa transparenţei va contribui la scăderea încrederii societăţii în legi. Soluţia patronatului este ca proiectele de acte normative legate de consecinţele pandemiei ar trebui să îşi urmeze cursul firesc în procesul transparenţei decizionale şi doar actele normative legate exclusiv de starea de urgenţă să exceadă procesul de transparenţă decizională.

“Este o viziune oarecum securitară. Drepturile şi libertăţile democratice trebuie respectate, iar dreptul la informare, dreptul la comunicare sunt drepturi sacre, ele nu pot să fie limitate în mod abuziv. Înţeleg că este o nevoie de concentrare de resurse în momentul acesta, dar nu o să pot să înţeleg niciodată de ce această concentrare de resurse poate să aibă drept consecinţă limitarea unor drepturi şi libertăţi”, afirmă politologul Cristian Pârvulescu, la solicitarea ZF.

Camera de Comerţ Americană în România- AmCham, subliniază, la rândul ei, importanţa dialogului public privat susţinut şi constructiv, care să fie orientat spre adoptarea de politici publice eficiente, astfel încât România să poată depăşi criza prezentă şi să recupereze decalajele acumulate.

“Având în vedere evoluţia rapidă şi imprevizibilă a acestei crize de sănătate publică asupra societăţii şi a economiei, mediul de afaceri trebuie să lupte pe două fronturi- să limiteze efectele negative imediate şi să identifice măsurile post criză necesare pentru relansarea activităţii. Chiar dacă Guvernul a anunţat suspendarea transparenţei decizionale şi a procesului de consultare publică pe durata stării de urgenţă, credem că mediul de afaceri trebuie să fie ascultat în continuare având în vedere rolul său vital pentru economie”, spune Ionuţ Simion, preşedintele Camerei de Comerţ Americană în România - AmCham România.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa”a acuzat guvernul de un grav abuz prin suspendarea dialogului social, iar reprezentanţii sindicatului solicită modificarea acestei prevederi pentru că “pandemia nu se combate prin măsuri dictatoriale şi cenzură, ci prin transparenţă, dialog şi încredere” se arată într-un comunicat al sindicatului.

“Autorităţile, din punct de vedere tehnic, nu au un dialog constructiv cu partenerii sociali. Există o lipsă de expertiză în măsurile aplicate diferitelor sectoare de activitate, din acest punct de vedere s-a putut vedea construcţia ordonanţei de urgenţă. Lipsa de dialog face să existe fracturi importante şi mai ales în sectoarele din linia întâi, precum în domeniul sănătăţii, în domeniul poliţiei”, spune Bogdan Hossu, liderul sindicatului Confederaţia Naţioanlă Sindicală „Cartel Alfa”, la solicitarea ZF.

Sindicatele şi patronatele cer guvernului o reevaluare a prevederilor ordonanţei de urgenţă nr. 34/2020, astfel încât mediul de afaceri, sindicatele şi societate civilă să nu fie exlcuse din procesul de consultare, pentru că sunt direct vizate de actele elaborate.

AFACERI DE LA ZERO