Eveniment

Petrom asteapta verde de la CC pentru Shell Gas

04.06.2007, 20:06 14

Shell a semnat la sfasitul saptamanii trecute cu Petrom contractul de vanzare a diviziei de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Romania, care include firmele Shell Gas Romania si Trans Gas Services, tranzactie care marcheaza iesirea definitiva a grupului anglo-olandez de pe piata locala.
Urmatorul pas este aprobarea acestei tranzactii de catre Consiliul Concurentei (CC). Petrom detinea 45% din actiunile Shell Gas Romania si un drept de preemtiune stipulat in cadrul acestor acorduri de tip-joint venture pe care in cele din urma si l-a exercitat. Valoarea tranzactiei nu a fost publicata, dar tinand cont de faptul ca Shell Gas Romania a inregistrat la sfarsitul anului trecut un profit operational (EBITDA) de circa 10 mil. euro, aceasta ar putea ajunge la 70 mil. euro, luand in considerare un multiplicator specific calculat la nivelul industriei de 7. Pentru acest an, Shell Gas Romania estimeaza afaceri de 72 mil. euro.
Shell a anutat in martie ca a convenit sa vanda firmei franceze Rubis afacerea cu GPL din Romania, Germania, Bulgaria, Spania, Cehia si Elvetia. Pentru Romania, tranzactia fiind conditionata de neexercitarea unui drept de preemtiune detinut de Petrom. Petrom este prezent pe piata de GPL din Romania, in principal prin propria retea de distributie butelii, precum si prin participatiile in Shell Gas Romania, cel mai mare operator pe piata de distributie a buteliilor, si in Trans Gas Services, furnizor de propan din import. Din cele circa 600 de statii detinute de Petrom, circa 300 comercializeaza butelii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO