Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis încearcă să liniştească piaţa după discuţiile legate de încasările de la buget: Nu există găuri la buget. Cât timp voi avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii. Nu voi susţine programe de austeritate ca în 2009-2010

Preşedintele Klaus Iohannis încearcă să liniştească...

Autor: Gabriel Pecheanu

13.04.2023, 13:41 3252

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut joi o serie de declaraţii menite să liniştească piaţa cu privire la situaţia încasărilor de la buget, după ce în ultimele zile au apărut discuţii legate de eventuale tăieri de salarii pentru a diminua cheltuielile.

„Cât voi avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

El a adăugat că nu există o „gaură bugetară”, însă la construirea bugetului pe 2023 a existat o „oarecare supraevaluare a capacităţii de colectare”.

„Este o discuţie în spaţiul public care a luat-o într-o direcţie complet greşită. Situaţia economică a României e bună. Avem creştere economică. Avem dezvoltare cu toate că suntem în mijlocul mai multor crize. În acelaşi timp, România dispune de oportunităţi imense de a obţine bani europeni. Când s-au negociat fondurile europene şi pentru PNRR am fost la Bruxelles unde am negociat. E o oportunitate imensă şi treaba guvernului e să creeze cadrul ca aceşti bani să fie atraşi. Se pare că atunci când s-a construit bugetul pe 2023 a existat o oarecare supraevaluare a capacităţii de colectare. Adică Guvernul a crezut că cei de la Fisc vor aduna mai mulţi bani, ca să zic aşa, simplu, pe româneşte, lucru care nu s-a întâmplat chiar aşa. Nu există nicio gaură şi nicio perspectivă criză. Fiscul trebuie să se mişte un pic mai bine, dar trebuie corectată şi partea de cheltuieli. Nu e nevoie de tăieri. Atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii”, spune Klaus Iohannis.

El adaugă că ideea sa şi a Coaliţiei nu e ca România să intre într-un scenariu de austeritate.

„S-a dovedit că austeritatea nu e o soluţie. În consecinţă, nu vor exista tăieri de salarii. Eu vreau ca românii să o ducă mai bine. Oricine spune altceva e în eroare. Ultimul lucru pe care mi-l doresc acum, în prag de sărbători, să-şi facă românii griji că vor fi daţi afară sau li se vor tăia salariile”, adaugă şeful statului.

El afirmă că Ministerul de Finanţe trebuie să găsească „metode smart pentru a aduce bugetul în limite realizabile”.

„Dacă mai continuă discuţiile cu tăieri de salarii şi alte lucruri, da, putem să vorbim şi de o ţopăială, dar o să am grijă să nu ajungem într-o ţopăială bugetară. Este una ce s-a votat în Parlament, şi apropo am promulgat acea lege şi este altceva ce trebuie făcut pentru a ajusta cheltuielile bugetare. Una este o corectură care s-a făcut în Parlament, alta este o corectură care trebuie făcută de acolo unde s-a greşit în capul locului, de la Finanţe. Dacă au supraevaluat bugetul, acum nu au decât să găsească metode smart pentru a aduce bugetul în limite realizabile”, încheie Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO