Eveniment

Procurorii băcăuani au reţinut un director şi trei şefi de serviciu din E.ON Moldova

Procurorii băcăuani au reţinut  un director şi trei...

Autor: Catalin Hopulele

06.05.2014, 17:31 635

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de procurorii Parchetului Judecătoriei Bacău, în dosarul de corupţie vizând persoane cu funcţii de conducere din E.ON au fost reţinuţi şapte suspecţi, cinci dintre ei urmând să fie duşi la Judecătoria Bacău cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Printre cei şapte reţinuţi se numără şi primarul localităţii Sascut din judeţul Bacău, Cristinel-Costel Bostan, acuzat de furt de energie electrică, executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare şi cumpărare de influenţă.

De asemenea, au fost reţinuţi şi mai mulţi angajaţi din cadrul E.ON, iar potrivit unor surse judiciare este vorba despre Ştefan Vlasovanu, şef Formaţie Măsură la E.ON România, Denis Chiriac, şef Serviciu Inspecţie E.ON şi Claudiu Popovici, şef Formaţie Măsură la E.ON. Aceştia sunt acuzaţi de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Totodată, printre reţinuţi se află şi Marius Bogdan Chiţescu, directorul Departamentului de investigaţii antifraudă din E.ON România, acuzat de instigare la abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

Conform procurorilor, în cazul altor două persoană vizate în acest dosar s-a dispus cercetarea în libertate sub control judiciar.

"Cu privire la cuantumul reprezentând prejudiciul creat E-ON Energie România urmează ca reprezentanţii societăţii să reanalizeze cazurile care fac obiectul cercetărilor şi să precizeze cuantumul prejudiciului creat formulând în acest sens cerere de constituire ca parte civilă în prezenta cauză", menţionează procurorii Parchetului Judecătoriei Bacău.

Reprezentanţii Parchetului Judecătoriei Bacău au precizat că în acest dosar sunt urmărite penal 17 persoane, care au fost audiate luni, între acestea aflându-se zece angajaţi cu funcţii de conducere din E.ON.

Cele 17 persoane au fost ridicate de anchetatori în urma a 14 percheziţii care au avut loc la Iaşi şi Bacău, la sediile firmelor oamenilor de afaceri vizaţi, cât şi la locuinţele persoanelor care deţin funcţii de conducere în cadrul E.ON Moldova.

Într-un comunicat transmis la solicitarea corespondentului MEDIAFAX, reprezentanţii E.ON Moldova spun că au pus la dispoziţia procurorilor, ori de câte ori i-au fost solicitate, toate informaţiile necesare pentru derularea investigaţiei.

"În ceea ce priveşte ce s-a întâmplat astăzi la Bacău şi la Iaşi, precizăm că E.ON România a pus la dispoziţia procurorilor, ori de câte ori i-au fost solicitate, toate informaţiile necesare pentru derularea investigaţiei. Având deplină încredere în justiţia din România, E.ON va continua să coopereze cu autorităţile statului pentru bunul mers şi finalizarea investigaţiei. Fiind vorba despre o anchetă în derulare, ne abţinem de la alte comentarii, până la o decizie definitivă a justiţiei", afirmă reprezentanţii companiei.

Aceştia mai susţin că E.ON România "aplică o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte furturile de energie electrică".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO