Eveniment

Cine raspunde la intrebările esenţiale din sănătate: ce primesc pentru contribuţia mea lunară de minim 280 de lei la sănătate, de ce avem programe naţionale dacă impactul lor atinge doar 3-5% din populatie, de ce lipsesc medicamente din piaţă?

Cine raspunde la intrebările esenţiale din sănătate:...

Autor: Mirabela Tiron

15.02.2023, 15:52 262

În zece zile articolele în care ZF prezintă anomaliile din sănătate au strâns 150.000 de accesări, ceea ce arată un interes real pentru probleme de zi cu zi, însă nimeni din Ministerul Sănătaţii nu spune ce măsuri se iau la aceste probleme.

150.000 de accesări au avut în zece zile în online articolele în care ZF prezintă anomaliile din sănătate, semn că problemele ridicate de Ziarul Financiar prezintă un interes uriaş, însă în continuare lipsesc răspunsurile de la autorităţi. Nici Ministerul Sănătăţii şi nici Casa Naţională de Sănătate nu răspund la întrebarea legată de ce măsuri au pentru rezolvarea acestor anomalii.

ZF a început pe 5 februarie o serie de articole prin care prezintă situaţii concrete care arată anomaliile din sistemul medical.

Cine răspunde la întrebările din sănătate: ce primeşte un pacient pentru contribuţia lunară la sănătate de minim 280 de lei, de ce avem programe naţionale dacă impactul lor atinge doar 3-5% din populaţie, de ce ieşim public şi vorbim despre prevenţie dacă în realitate prevenţia este în prezent inaccesibilă ca preţ pentru cei mai mulţi pacienţi? Ce măsuri se iau pentru ca pacienţii să aibă acces la tratament, în condiţiile în care sute de medicamente sunt delistate anual de producători pe motive comerciale (unele chiar fără echivalent)? Cum avem grijă de sănătate copiilor când statul nu decontează nici măcar analize esenţiale ca testul de sânge pentru vitamina D, care costă 150 de lei? Cum reducem incidenţa cancerului de sân şi de col uterin (România este pe locul 1 în UE ) când la investigaţiile de screening suntem pe ultimul loc în UE?

ZF va trimite toate articolele din campania „Anomalii în sănătate” către Ministerul Sănătăţii şi aşteaptă, la fel ca cititorii, să vadă care sunt măsurile pe care le propune ministerul pentru a rezolva o parte din aceste anomalii.

Deşi în Constituţia României dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat iar „statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice” pentru multe probleme din sănătate autorităţile nu  iau nicio măsură, planurile sunt doar la nivel declarativ sau doar pe hârtie.

Ce anomalii din sănătate a prezentat ZF până acum:

De ce medicul de familie nu poate da trimitere pentru RMN sau CT şi pacienţii trebuie să ajungă la medic specialist pentru a face aceste investigaţii?

Cancerul de sân reprezintă principala cauză de mortalitate de cancer la femei iar la cancerul de col uterin suntem pe primul loc UE, dar la screening suntem codaşi. Cum facem prevenţia când pentru investigaţiile de bază o femeie trebuie să scoată din buzunar un salariu minim pe economie la privat?

Gaura neagră din contribuţiile la sănătate. Lunar, angajaţii plătesc contribuţii la sănătate de sute de lei, dar nu primesc servicii mai bune. Un angajat român cu salariul minim contribuie lunar la stat cu 280 de lei pentru sănătate, ceea ce la final de an înseamnă 3.300 de lei, din datele ZF. Cu cât creşte salariul, cu atât contribuţia este mai mare, aceasta fiind de 10% din salariul brut în fiecare lună.

Deşi medicina evoluează, în România creşte mortalitatea prin cancer.  În ultimul deceniu, România nu a făcut niciun progres în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer, deşi evoluţiile tehnologice şi ştiinţifice din medicină au existat, de la aparatura performantă la medicamente noi.

Grija faţă de copii, doar în declaraţii. Vitamina D, esenţială în procesul de creştere, este  „măsurată” cu un test de sânge care costă 150 de lei şi care nu este decontat de stat.  De ce nu decontează Casa de Sănătate analiza de laborator pentru  determinarea vitaminei D la copii şi decontează doar medicamentul reprezentant de vitamina D recomandat de pediatru în mod profilactic copiilor de la naştere până la 2 ani

Tot mai multe medicamente de bază continuă să fie delistate pe motive comerciale: doar în ianuarie pe lista Agenţiei Naţionale a Medicamentului sunt notificări pentru 32 de medicamente, după ce anul trecut 280 de medicamente dispăreau. Autorităţile nu iau nicio măsură pentru a asigura pacienţilor accesul la medicamente esenţiale