Eveniment

Schimbări la şcoală. Florin Cîţu: Ne gândim la introducerea testelor de salivă

Schimbări la şcoală. Florin Cîţu: Ne gândim la introducerea testelor de salivă

Autor: Andreea Tobias

29.09.2021, 15:18 93

Premierul Florin Cîţu confirmă că se discută despre eliminarea pragului de infectare de 6 la mia de locuitori pentru şcoli şi spune că autorităţile se gândesc la introducerea testelor de salivă în şcoli.

Florin Cîţu a declarat că a fost o întâlnire între Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Interne, DSU şi INSP.

Legat de posibilitatea eliminării pragului de infectare de 6 la mia de locuitori pentru şcoli, premierul spune: „Da, este o idee de a avea chiar peste pragul de 6 la mie instituţii care nu e cazul să fie închise. Vom vedea care este concluzia acestei întâlniri. Vrem să menţinem prezenţa fizică în şcoli. Ne gândim la introducerea testelor cu salivă”.

Ministerul Educaţiei anunţa marţi că 99% dintre părinţi nu vor să îi testeze pe copii, ceea ce, în opinia lui Cîţu, „este trist”: „poate încercăm cu teste de salivă. Vom vedea cum putem să facem, dar intenţia rămâne de a avea şcolile cu prezenţă fizică în continuare. Ştim foarte bine că şcoala online nu a avut cele mai bune rezultate anul trecut”.

Întrebat dacă este vorba despre testarea obligatorie pentru toţi elevii, prim-ministrul a răspuns că urmează să vadă varianta finală, „dar vrem să introducem acest test non-invaziv ca să fie mult mai simplu”.

AFACERI DE LA ZERO