Eveniment

Sectorul ATI COVID al Spitalului Judeţean Sibiu a fost inundat din nou. Apa ajunge la 20 de centimetri

Sectorul ATI COVID al Spitalului Judeţean Sibiu a fost...

Autor: Mediafax

03.10.2022, 17:05 56

Sectorul ATI COVID al Spitalului Judeţean Sibiu a fost inundat din nou, luni. Apa ajunge la 20 de centimetri, iar angajaţii au scos găleţi întregi cu apă.

Sectorul ATI COVID al Spitalului Judeţean Sibiu funcţionează într-un container amplasat în curtea spitalului, încă din timpul pandemiei.

În urma unei ploi torenţiale de luni, sectorul a fost inundat, apa ajungând la 20 de centimetri.

Angajaţii au scos găleţi întregi de apă.

„În urma căderilor abundente de precipitaţii, apa a pătruns în modularul ATI al SCJU Sibiu. Practic, din cauza debitului foarte mare de apă rezultat în urma ploilor torenţiale, sistemul de colectare şi scurgere nu a făcut faţă. Echipa administrativă a SCJU Sibiu s-a deplasat la faţa locului, s-a intervenit rapid pentru îndepărtarea apei. Pacienţii şi aparatura nu sunt în acest moment în pericol. Este o problemă de natură tehnică, iar SCJU Sibiu a notificat deja constructorul care a efectuat lucrarea în vederea identificării rapide a unei soluţii, astfel încât astfel de situaţii să nu se mai repete. Construcţia este încă în garanţie”, a declarat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Nu este pentru prima dată când containerul respectiv este inundat.

Oraşul Sibiu, alături de Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Roşia, Ocna Sibiului, Slimnic, Loamneş, Şura Mare şi Şura Mică, au fost sub alertă nowcasting de descărcări electrice, averse de 15...20 l/mp, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni până la ora 16.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO