Eveniment

Şeful BMW a leşinat în mijlocul prezentării de la Salonul Auto de la Frankfurt

Autor: Ştefan Stan, Alexandra Marcu

15.09.2015, 12:08 20271

Sursă foto: Bloomberg

BMW a fost forţată să îşi încheie mai repede conferinţa de presă la Salonul Auto de la Frankfurt după ce Harald Krueger, CEO companiei, s-a prăbuşit pe scenă, scrie Bloomberg.

Harald Krueger, în vârstă de 49 de ani, a fost escortat în afara scenei de doi asistenţi după ce a leşinat la scurt timp de la începerea prezentării.

Kruger este tratat de doctori după ”un moment de ameţeală”, conform declaraţiilor lui Maximilian Schoeberl, purtătorul de cuvânt BMW. Acesta a adăugat că starea executivului este stabilă şi că îşi revine.

BMW, cel mai mare producător de maşini de lux din lume, va prezenta o nouă versiune a liniei de top Seria 7.

Krueger a preluat şefia gigantului auto în mai anul acesta. 

Sursă video: Euronews

 

 

 

Harald Krüger a fost pus în fruntea BMW în luna mai a acestui an. Krüger a încheiat anul 2014 cu un compensaţie de peste 4,5 milioane de euro, conform Bloomberg.

Krüger s-a născut pe 13 octombrie 1965 în Germania. A absolvit Universitatea Tehnică la Brunswick şi a obţinut o diplomă de inginer mecanic. În perioada 1992-1993 a început să lucreze în compania BMW şi a făcut cursuri în Departamentul de Planificare Tehnică şi Producţie. Între 1997-2003 Krüger a fost în fruntea Departamentului de Comunicare şi Planificare Strategică în Munchen. În anul 2003 el a devenit directorul Departamentului de Producţie, iar în 2007 a fost directorul Departamentului Tehnic.

Krüger a fost şeful Departamentului de Producţie din decembrie 2008 până în 2015, când a fost numit preşedinte al BMW.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO