Eveniment

Seful Enel a venit degeaba: contractul pentru preluarea Electrica Muntenia Sud nu a fost semnat

Seful Enel a venit degeaba: contractul pentru preluarea Electrica Muntenia Sud nu a fost semnat

Pe parcursul celor cateva ore pe care le-a petrecut in Romania, Conti a ramas la sediul companiei din Bucuresti

08.06.2007, 19:53 43

Sosit in Romania special pentru semnarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, presedintele grupului italian Enel, Fulvio Conti, a aflat odata cu presa ca evenimentul a fost amanat.
Conti, unul dintre cei mai puternici executivi europeni, a venit in Romania ieri dimineata, special pentru semnarea contractului de privatizare, anuntata pentru ora 11,30. La scurt timp dupa aterizare, i-a fost comunicat faptul ca semnarea a fost amanata pentru un termen care va fi anuntat ulterior. Astfel ca, in jurul orei 13, el a plecat spre aeroportul Otopeni si a parasit Romania. Pe parcursul celor cateva ore pe care le-a petrecut in Romania, presedintele Enel a ramas la sediul companiei din Bucuresti si nu a facut nicio declaratie.
Reprezentantii AVAS spun ca aceasta "reprogramare" a fost cauzata de faptul ca inca nu a fost publicat in Monitorul Oficial documentul hotararii de guvern care atesta privatizarea companiei. Intrebati de ce nu
s-a programat de la inceput semnarea contractului de privatizare dupa publicarea documentului in Monitorul Oficial, acestia nu au raspuns.
"Enel a fost informat de catre AVAS asupra reprogramarii semnarii contractului de privatizare pentru Electrica Muntenia Sud", au declarat reprezentatii grupului energetic in jurul orei 12.00. "Conform AVAS, actul normativ privind finalizarea acestei privatizari, initiat de AVAS, avizat de Ministerul Justitiei si discutat in sedinta de guvern, depinde de publicarea in Monitorul Oficial, care va avea loc in urmatoarele zile. Enel isi pastreaza increderea ca semnarea contractului va avea loc in curand", au mai spus reprezentantii Enel.
Hotararea de guvern privind privatizarea Electrica Muntenia Sud a fost aprobata de Executiv in sedinta de miercurea trecuta, 30 mai.
AVAS a anuntat miercuri ca acordul prin care grupul italian Enel va prelua Electrica Muntenia Sud va fi semnat joi, la sediul Guvernului, si va fi urmat de declaratii ale ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian, ale presedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, si ale presedintelui Enel, Fluvio Conti.
Cu toate acestea, ieri la ora 10,30, AVAS a transmis in redactie un comunicat potrivit caruia "ceremonia semnarii contractului de privatizare pentru Electrica Muntenia Sud, dintre Electrica si Enel SpA, a fost reprogramata pentru o data care va fi comunicata ulterior".
Semnarea contractului de privatizare al Electrica Muntenia Sud asteapta de aproximativ un an, timp in care autoritatile nu au comunicat motivele precise care au stat la baza acestei intarzieri.
Enel a fost desemnat, in vara anului trecut, castigator al procesului de privatizare a celei mai mari filiale a companiei Electrica, dupa ce a oferit 820,099 milioane de euro pentru preluarea a 67,5% din actiuni. Enel va cumpara direct de la Electrica 50% din actiuni, urmand sa efectueze o majorare de capital in urma careia va detine 67,5% din companie. La inceputul anului, AVAS a prelungit cu 180 de zile, pana la 17 iulie, valabilitatea ofertei de vanzare a pachetului majoritar de actiuni la Electrica Muntenia Sud. Tranzactia a fost amanata ca urmare a declansarii, anul trecut, de catre autoritatile romane, a unor cercetari privind cazuri de coruptie in procesele de privatizare. Un alt motiv al incetinirii privatizarii a fost reprezentat de trecerea mai multor companii de la fostul Minister al Economiei si Comertului (actualul Minister al Economiei si Finantelor) la AVAS, printr-o ordonanta de urgenta, care nu a fost inca aprobata de Parlament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO